Ilie Bolojan și-a anunțat noua conducere și că liberalii vor susține candidatura Elenei Lasconi pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale fără nici un fel de negociere.
"Suntem într-o situație dificilă pentru PNL și într-o situație de cumpănă pentru democrația din România. În urma unor alegeri prezidențiale, în care, indiferent de lucrurile care sunt neclare, românii au dat un vot de protest împotriva lumii politice, PNL a învățat această lecție. Conducerea PNL, domnul Ciucă, cei patru vicepreședinți și secretarul general au demisionat din funcție, iar eu am acceptat să preiau această situație dificilă în calitate de președinte al PNL, împreună cu colegii pe care i-am propus: domnul Emil Boc, Adrian Veștea - care va fi secretar general al partidului, Ciprian Ciucu, Dan Motreanu și Valeriu Iftime, președintele CJ Botoșani, în așa fel încât zonele României să fie reprezentate, iar oamenii noștri performanți să se regăsească în conducerea partidului.
Ce vom face în zilele următoare: vom comunica corect cu românii toate angajamentele PNL. Pentru alegerile parlamentare vor fi lucruri pe care le vom respecta, nu vom face niciun fel de angajament care nu are acoperire. Vom susține direcția pro-europeană a României și politicile de centru-dreapta. Am luat o decizie astăzi: pentru alegerile prezidențiale, pentru turul al doilea, PNL să susțină fără niciun fel de negociere candidatura Elenei Lasconi," a spus Ilie Bolojan, la finalul ședinței cu liderii PNL.
Ilie Bolojan și programul electoral pentru alegerile parlamentare
"De asemenea, în perioada următoare, vom prezenta politicile publice pe care PNL, dacă va primi votul românilor, le va susține din Parlamentul României: eficiența statului pentru a reduce risipa, descentralizare, programe de susținere pentru aleșii locali pentru că țara nu se schimbă doar de la București, un sistem de justiție independent și politici care țin de echitate, de meritocrație, de reguli care să genereze comportamente normale în societate.
Am mai luat o decizie: în următoarea lună, miniștrii pe care PNL îi are să susțină guvernarea. Ieșirea de la guvernare, dar într-un scop electoral, nu ar face decât să creeze instabilitate și să creeze probleme în funcționalitatea guvernului, și e o chestiune de responsabilitate să asigurăm stabilitatea. Vom face tot ce e posibil pentru ca, în anii următori, politicile de centru-dreapta să fie susținute din Parlamentul României. Îi chem pe toți românii care au încredere în valorile liberale să fie alături de noi. Eu, împreună cu colegii mei, vom face tot ce e posibil ca să nu ne batem joc de voturile românilor", a mai spus Ilie Bolojan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News