IMAGINEA ZILEI - Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Joe Biden și l-a invitat la București

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, luni, că s-a întâlnit de două ori cu președintele SUA, Joe Biden, pe care l-a invitat la București. 

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, luni, după discuțiile din cadrul Summit-ului NATO, că l-a invitat pe președintele SUA, Joe Biden, la București.

„Am avut două discuții scurte cu președintele Biden. Prima a fost chiar la început, unde, împreună cu președintele Duda, am ținut să-l salutăm pe președintele Biden, să ne exprimăm mulțumirea față de prezența domniei sale în Summit-ul B9. A fost o prezență consistentă, a avut un discurs foarte solid. Evident, am dorit să ne asigurăm că, în continuare, avem un parteneriat strategic foarte solid și că avem întreaga atenția a parteneriatului strategic pentru flancul estic. Președintele Biden ne-a asigurat că se implică în mod deosebit și foarte mult pentru a sprijini România și Polonia. În cea de-a doua, tot scurtă, discuție, spre finalul Summit-ului, l-am invitat în România. I-am spus că îmi doresc să continuăm discuția foarte bună pe care am început-o în 2015 și că îmi doresc foarte mult să întărim parteneriatul strategic între România și SUA. A fost perfect de acord să încercăm să organizăm o astfel de întâlnire și m-a asigurat încă o dată că este foarte dedicat acestui parteneriat”, a spus Iohannis, potrivit Mediafax.

Summit NATO. Joe Biden, întâlnire cu președintele Klaus Iohannis și lideri din Polonia și țările baltice

 

Preşedintele SUA, Joseph Biden, s-a întâlnit luni, cu ocazia summitului NATO de la Bruxelles, cu liderii din România, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia, afirmă un oficial de la Washington citat de postul CNN.

Conform oficialului citat, discuţiile preşedintelui Joseph Biden cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedintele Poloniei, Andrej Duda, şi cu liderii ţărilor baltice s-au concentrat în principal pe contracararea acţiunilor Rusiei şi Chinei.

Joseph Biden a comunicat că vrea "o relaţie stabilă şi constructivă cu Rusia, dar va reacţiona la activităţile negative ale Moscovei".

În discuţiile cu preşedinţii României şi Poloniei, Joseph Biden a abordat agenda viitoarei întrevederi cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi a reafirmat angajamentul de a contracara "ameninţările generate de Rusia", precizează oficialul de la Washington citat de CNN.

Pe agenda discuţiilor lui Joseph Biden cu liderii din România, Polonia şi ţările baltice a fost şi criza din Belarus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel