IMPORTANT. Sesiune de INFORMARE dedicată comunităţilor româneşti din ITALIA

Andreea Cosma |
Data publicării:

Ministrul Natalia Intotero va avea, în următoarea săptămână, mai multe întâlniri cu reprezentanţii comunităţilor româneşti din Italia, discuţiile urmând să vizeze modalităţile de exercitare a dreptului la vot la alegerile prezidenţiale, a anunţat, luni, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

"Coagularea mediului asociativ şi identificarea liniilor de acţiune necesare pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii lingvistice, spirituale şi culturale a românilor de pretutindeni precum şi monitorizarea proiectelor finanţate de MRP vor fi pe agenda vizitei de lucru pe care ministrul Natalia-Elena Intotero o va efectua în Republica Italiană în perioada 10-18 septembrie", se arată într-un comunicat.

 

Traficul de persoane, printre temele abordate

 

Conform aceleiaşi surse, pe agenda vizitei se află întrevederi cu membri ai comunităţii româneşti şi ai mediului asociativ românesc din Torino, Milano, Veneţia, Bologna, Florenţa, Cagliari, Catania, Cosenza, Bari, Napoli şi Roma, în vederea informării cetăţenilor români din străinătate cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului la vot la alegerile din noiembrie 2019.

În cadrul întâlnirilor vor fi atinse şi teme precum traficul de persoane şi problemele cu care românii se confruntă în diverse sectoare de activitate din Italia.

"Agenda include şi discuţii cu alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Italia. Pe parcursul vizitei, delegaţia română va pune la dispoziţia alegătorilor români din Italia informaţii complete despre procesul electoral din această toamnă, despre modificările aduse Codului electoral, precum şi despre paşii de parcurs în vederea înregistrării pe platforma www.votstrainatate.ro şi a exercitării votului prin corespondenţă, respectiv la secţia de votare", precizează MPR.

 

Peste UN MILION de români în Italia

 

La discuţii vor mai participa secretarul general din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Laura Elena Chiorean, deputatul Andi Gabriel Grosaru, directorul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, Axel Maximilian Nicolae, şi reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente.

Potrivit MRP, care citează datele publicate de Institutul Naţional de Statistică de la Roma în ianuarie 2019, în Republica Italiană trăieşte cea mai mare comunitate românească din străinătate, în jur de 1.200.000 de persoane. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel