În Canada, mai ieftin ca la Cluj: O româncă a filmat ce a cumpărat cu 60 de dolari și a pus pe Internet - VIDEO

Alexandra Curtache |
Data publicării:
O româncă din Canada dezvăluie costurile vieții: Ce alimente poți cumpăra cu 60 de dolari  / Foto: Tiktok
O româncă din Canada dezvăluie costurile vieții: Ce alimente poți cumpăra cu 60 de dolari / Foto: Tiktok

O româncă stabilită în Canada face senzație pe TikTok cu clipurile sale, oferind o privire detaliată asupra costurilor vieții în țara nord-americană.

Într-un clip video postat pe contul ei, o româncă din Canada a prezentat achizițiile pe care le-a făcut cu suma de 60 de dolari, echivalentul a aproximativ 200 de lei românești. Scopul acestui gest a fost să ofere compatrioților interesați informații practice despre nivelul de trai din Canada.

Vezi și: Actele de care ai nevoie ca român pentru a munci în Canada: „Foarte importantă este scrisoarea de experiență pentru jobul dorit”

Ce alimente poți cumpăra cu 60 de dolari în Canada

 

Printre alimentele achiziționate se regăsesc produse de bază, cum ar fi ouă, ronțăieli, fructe și un suc. Tânăra a precizat că a rotunjit puțin prețurile pentru claritate, dar că aceasta este aproximativ suma pe care o poți cheltui cu 60 de dolari în Canada, lucru dovedit chiar de chitanța pe care o filmează.

Românca a prezentat pe rând prețul cumpărăturilor: o pungă de sticksuri la 2 dolari și câțiva cenți, rulouri umplute la 9 dolari, un baton de mozzarela la 9 dolari, un fel de biscuiți mari la 7 dolari, o pungă de mandarine la 7 dolari, o caserolă cu cornulețe cu ciocolată la 6 dolari, 6-7 banane la 2,60 dolari, 30 de ouă la 10 dolari și un suc la 4,50 dolari.

Femeia a adăugat și o perspectivă interesantă comparativă cu România, afirmând că familia ei din Cluj i-ar fi spus că în țara natală nu poți cumpăra atât de multe produse cu 200 de lei. Ea susține că traiul în Canada este mai ușor și mai accesibil.

Opinia oamenilor din comentarii legată de prețurile din Canada este împărțită

 

Un utilizator a argumentat că suma de 100 de dolari în Canada nu valorează mult, menționând că facturile lunare sunt foarte costisitoare: „Spune-le cât plătești factura la telefon pe lună, cât dai pe chirie și după mai vorbim”

Însă, tânăra româncă nu s-a sfiit să răspundă: „Dau pe telefon 50 de dolari pe lună”, încă o informație valoroasă pentru românii interesați să se mute în Canada. 

Această inițiativă a româncei de a împărtăși detaliile financiare și experiența sa în Canada aduce o perspectivă realistă și utilă pentru compatrioții săi care intenționează să plece în străinătate.

 

@emigrare.canada Câte poți cumpara de $60 in Canada! Cumparaturi de 200RON in Canada! #romaniinuk #romaniingermania #romaniinbelgia #romaniinlondra #romaniinfranta #romaniinitalia #romaniinirlanda ♬ original sound - Emigrare Canada

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel