În Franța, copiii vor fi obligați prin lege să poarte măști de protecție 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

 Franța extinde, începând de luni, purtarea măștii de protecție, inclusiv în aer liber, și la copii.

Copiii cu vârste de peste 6 ani vor trebui să poarte măști în aer liber și în majoritatea spațiilor publice începând de luni, în mai multe regiuni ale țării, potrivit detaliilor publicate sâmbătă de guvernul francez.

Noua măsură de precauție vine după ce Franța a înregistrat peste 230.000 de cazuri noi COVID vineri, potrivit euronewssource.com.

Prin această măsură, Parisul reduce de la 11 la 6 ani vârsta la care trebuie purtată masca în locurile publice. Sunt exceptați cei care fac exerciții fizice în aer liber.

Premierul francez Jean Castex a prezentat, săptămâna trecută, o serie de alte restricții. Oamenii trebuie să lucreze de acasă cel puțin trei zile pe săptămână, începând din ianuarie. Companiile riscă amenzi de până la 50.000 de euro pentru încălcarea acestor noi reguli.

De asemenea, adunările în aer liber vor fi limitate la 5.000 de persoane, deși autoritățile nu au stabilit dacă manifestările din campania electorală vor fi supuse restricțiilor, relatează Mediafax.

Franța, lovită de varianta Omicron 

 

Varianta Omicron a devenit acum majoritară printre infecţiile cu COVID-19 în Franţa, unde virusul a cunoscut o "progresie semnificativă" în ultimele zile, a anunţat Sănătatea Publică franceză, citată vineri de France Presse.

"62, 4% dintre teste (...) au arătat un profil compatibil cu varianta Omicron" la începutul ultimei săptămâni a anului, faţă de 15% în cea precedentă, a constatat agenţia publică în ultima sa anchetă săptămânală publicată joi seară.

Progresia variantei Omicron era de aşteptat, deoarece aceasta este deosebit de contagioasă şi a devenit deja majoritară în alte ţări europene precum Marea Britanie şi Portugalia.

Ea a contribuit la creşterea actuală a cazurilor, care au depăşit 200.000 pe zi în Franţa miercuri şi joi.

În total, spitalele franceze au primit acum 18.321 de pacienţi cu COVID, inclusiv 1.922 de noi internaţi doar între miercuri şi joi, şi peste 3.500 de bolnavi pentru îngrijire critică.

Confruntat cu valul de contaminare, guvernul a anunţat luni noi măsuri sanitare de restricţie precum utilizarea obligatorie a telemuncii în companii sau anularea evenimentelor publice de Anul Nou.

Epidemia a ucis în total 123.552 de persoane în Franţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel