În plin scandal Caracal, un bărbat a încercat să răpească o fată de 7 ani de pe o stradă din Sibiu

Liviu Ludovic |
Data publicării:

În plin scandal privind cazul de Caracal, un bărbat de 67 de ani, din Sibiu, a încercat să răpească o fată de 7 ani, de pe stradă din oraș. Acesta a fost oprit de oameni, care au anunțat imediat Poliția. 

Reprezentanții Poliției Sibiu au transmis, marți, că bărbatul de 67 de ani este cercetat penal pentru agresiune sexuală și lovire sau alte violențe, după ce a mângâiat o fată de 7 ani și apoi a încercat să o răpească de pe stradă.

"În timp ce se deplasa pe strada Lungă din municipiul Sibiu, bărbatul ar fi avut un comportament neobișnuit față de o minoră în vârstă de 7 ani, mângâind-o în zona capului și a feței, apoi ar fi încercat să o determine pe aceasta să plece cu el, moment în care, auzind refuzul minorei și amenințările bărbatului, mai multe persoane au intervenit, conflictul degenerând în agresiuni fizice între bărbatul în cauză și martori", au transmis reprezentanții Poliției Sibiu.

Surse judiciare au declarat că în momentul în care bărbatul a agresat-o pe copilă, aceasta aștepta, împreună cu sora ei, să vină mama de la cumpărături.

Polițiștii l-au reținut, marți, pe bărbat, pentru 24 de ore și va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, transmite Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel