PE discută SANCȚIUNILE pentru statele care nu iau măsuri ANTICORUPȚIE

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Priorităţile Preşedinţiei României a Consiliului UE şi evaluarea rezultatelor preşedinţiei austriece din ultimele şase luni, precum şi regulile de îngheţare a plăţilor UE către statele membre care intervin în instanţele judecătoreşti sau care nu iau măsuri împotriva fraudei şi a corupţiei se află pe agenda primei sesiuni plenare a Parlamentului European (PE) ce va avea loc în perioada 14-17 ianuarie la Strasbourg, relatează Agerpres.

Prima sesiune plenară a Parlamentului comunitar va avea loc, în perioada 14-17 ianuarie, la Strasbourg.
 
Marți, orele 16:00, va avea loc o dezbatere, în care premierul Viorica Dăncilă va vorbi în fața eurodeputaților despre obiectivele Bucureștiului în mandatul la șefia Consiliului UE. La orele 18:00, premierul român și Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, vor susține o conferință de presă comună.

Miercuri, va avea loc și dezbaterea privind regulile de înghețare a plăților UE către statele membre ce nu respectă domnia legii și nu fac eforturi pentru combaterea corupției, urmând ca un vot în acest sens să fie dat joi.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel