Încă 30 de români evacuați din Fâşia Gaza au ajuns în România. Anunțul făcut de MAE

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Încă 30 de persoane, cetăţeni români şi familiile acestora, care au fost evacuate din Fâşia Gaza, au ajuns în România. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe. Aceștia au ajuns în țară la bordul unei aeronave militare.

Zborul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, cu o aeronavă C 27J Spartan aparţinând Forţelor Aeriene Române, conform unui comunicat emis.

De asemenea, la solicitarea autorităţilor Republicii Moldova a fost acordat sprijin în vederea evacuării a patru persoane din Fâşia Gaza, aflate în atenţia misiunii diplomatice a acestui stat.

În total, 34 de persoane au fost preluate din punctul de trecere a frontierei Rafah de către echipa consulară a misiunii diplomatice şi au fost însoţite până la Cairo, iar ulterior transportate în România.

Până acum, 279 de persoane, cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, au fost evacuate din Fâşia Gaza, transmite MAE.

„MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni care au solicitat acest lucru, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate”, se mai arată în comunicatul citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

28 noi 2024, 14:12 in Știri
Ce salariu are Călin Georgescu
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel