Încă o DEMISIE în PSD. Un fost premier părăsește partidul

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

„Acum 27 de ani am intrat în politică din dorința de a face ceva pentru Brăila și pentru România. 27 de ani am fost membru PSD și nu am precupețit niciun efort pentru a face bine oamenilor, pentru a onora încrederea celor ce m-au votat”.

Acestea sunt cuvinetele fostului premier Mihai Tudose care a anunţat astăzi că demisionează din PSD, după 27 de ani, şi se alătură Pro România, partidul condus de Victor Ponta.

„Chiar și în cele mai grele momente prin care a trecut PSD am avut speranța că lucrurile se vor îndrepta. Astăzi, această speranță a dispărut după ce în ultimul an am constatat cu tristețe că o parte din actuala echipă de conducere a partidului a înlocuit agenda publică cu agende personale, că orice încercare de dialog și dezbatere internă a problemelor reale ale României nu este luată în seamă. Că orice încercare de democratizare a deciziilor politice este sortită eșecului. Cred cu tărie că prioritățile, dezbaterile interne trebuiau să fie despre spitale și sistemul de sănătate, școli și educație, infrastructură și reformă administrativă. Despre parcursul european al României. Despre parteneriatele strategice. Și da, și despre justiție. Dar despre o justiție corectă și pentru oameni. Nu doar pentru ,,unii oameni" ...

Citește și DEMISIE în partidul lui Dacian Cioloș. Cine a plecat din PLUS

Am avut în ultimele luni foarte multe întâlniri atât cu membri de partid, dar și cu oameni neimplicați politic, concluzia fiind aproape unanimă: nu se mai poate! Această atitudine a oamenilor m-a condus la una dintre cele mai grele decizii: demisia din PSD ca ultim gest de delimitare față de acest mod de a conduce partidul și țara. Dacă gestul meu va fi înțeles și va duce la îmbunătățirea lucrurilor în PSD m-aș bucura sincer...

Rămân în continuare în politică, adeptul valorilor democratice de stânga, devotat Brăilei și României. Mă voi alătura unei echipe cu care împărtășesc aceleași valori, echipei PRO România și voi rămâne omul, brăileanul și românul pe care îl știți”, afirmă Mihai Tudose.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel