Încă o regiune italiană va fi inclusă în Zona Roșie începând de miercuri, 18 noiembrie 2020. Potrivit Agenției Naționale de Presă Asociată (ANSA) din Italia, este vorba despre regiunea Abruzzo.
Anunțul a fost făcut de Marco Marsilio, președintele regiunii, în timpul unei vizite la spitalul San Rafaele din Sulmona.
"Am semnat o ordonanță prin care se vor aplica în regiunea Abruzzo regulile impuse de articolul 3 din DPCM (Decretul Președintelui Consiliului de Miniștri – n.r.), și anume, cele a așa-numitelor zone roșii”, a spus Marsilio luni, 16 noiembrie.
Decizia nu va afecta școlile
"În ceea ce privește școlile, suntem cu toții de acord în consiliu, că nu am putea lua această măsură impusă de Grupul Tehnico-Științific nici dacă am vrea. A existat o dezbatere amplă de a închide toate școlile. Actualele norme prevăzute de lege nu le-ar permite părinților familiilor să rezolve această problemă.
Ținând activitățile comerciale deschise și nedispunând de concedii sau de ajutor social pentru bone, presiunea asupra familiilor ar fi imposibil de susținut de acestea. Se va aplica principiul precauției. Din 18 noiembrie, regiunea Abruzzo va fi zonă roșie”, a mai spus Marsilio.
Italia a înregistrat aproape 28.000 de infectări noi și peste 500 de decese
Ministerul italian al Sănătăţii a comunicat, luni după-amiază, că bilanţul epidemic este de 45.733 morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus raportate până acum a ajuns la 1.205.881.
În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 27.354 de cazuri noi de coronavirus (ieri 33.979) şi 504 decese (ieri 546), potrivit Ministerului italian al Sănătăţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News