Încă o victorie pentru David Popovici. A cucerit aurul la Europene în proba de 200 m liber

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

David Popovici a cucerit aurul la Europene în proba de 200 m liber.

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad.

Popovici, deţinătorul titlului, s-a impus la o mare diferenţă, cu timpul de 1 min 43 sec 13/100, inferior performanţei realizate în urmă cu doi ani la Roma (record al competiţiei - 1 min 42 sec 97/100).

Pe locul secund s-a clasat lituanianul Danas Rapsys, în 1 min 45 sec 65/100, podiumul fiind completat de elveţianul Antonio Djakovic, 1 min 46 sec 32/100.

Românul a fost cu trei secunde mai rapid decât în semifinale (1 min 46 sec 15/100).

David Popovici a câştigat miercuri şi titlul continental la 100 m liber, acestea fiind singurele medalii obţinute de România la Belgrad. Popovici este calificat în aceste probe şi la Jocurile Olimpice de la Paris.

La Europenele din 2022 de la Roma, România a obţinut două medalii de aur, ambele prin David Popovici, la 100 m şi 200 m liber.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel