Alexander Subbotin, un fost membru al consiliului de administrație al companiei Lukoil, ar fi murit în subsolul unui vindecător din Rusia. Potrivit unor informații, acesta a fost otrăvit cu venin de broască, o substanță extrem de toxică folosită la tratarea mahmurelii.
Subbotin ar fi mers la casa șamanului "într-o stare severă de intoxicație alcoolică și cu droguri” cu o zi înainte de moartea sa, a declarat o sursă pentru TASS. Șamanul și soția sa „au făcut o incizie în piele, au picurat veninul broaștei și după ce a vomitat, starea pacientului s-ar fi îmbunătățit”, potrivit publicației The Independent, care citează canalul de Telegram Mash.
Subbotin cunoștea cuplul de multă vreme și folosea, în mod regulat, serviciile lor. „A mers încă o dată la ei pentru a-și trata mahmureala. Dintr-o dată s-a simțit rău, îl durea inima. Proprietarul a decis să nu cheme o ambulanță și l-a culcat pe omul de afaceri într-o încăpere din subsol. Acolo a murit”.
Șamanul a spus poliției că era prieten cu Subbotin.
Al șaptelea oligarh rus mort în condiții suspecte
Alexander Subbotin este cel de-al șaptelea oligarh rus, care a murit în circumstanțe ciudate, după declanșarea războiului din Ucraina.
Povestea morții bizare a lui Subbotin este doar ultima dintr-un șir întreg de decese neobișnuite ale unor oligarhi, nume importante din sectorul energetic din Rusia.
Recent, patru actuali și foști oficiali ai Gazprom - împreună cu un alt oficial rus din domeniul energiei - au murit în circumstanțe misterioase pe parcursul a mai multor săptămâni, în perioada premergătoare și ulterioară invaziei Ucrainei.
În două cazuri, cadavrele familiilor directorilor au fost descoperite ciopârțite, la Moscova și într-un oraș-stațiune din Spania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News