Încălzirea globală, evoluție pozitivă

Ecaterina Dumitrescu |
Data publicării:
Secetă: ONU cere ''să se acţioneze acum'' pentru a evita ''dezastre umane''
Secetă: ONU cere ''să se acţioneze acum'' pentru a evita ''dezastre umane''

Publicitate

Începând cu anul 1864, Elveția s-a încălzit cu aproximativ de 1,9°, când caniculele devin tot mai frecvente în ultimii ani. Începând cu anii 80, încălzirea globală a crescut în întreaga lume. Elveția este afectată în special: în fiecare an temperatura medie este în creștere față de perioada cuprinsă între anii 1961 și 1990. Studiile arată că soarele strălucește cu 20% mai mult decât în anii '80.

Din 1970, elvețienii nu au avut o lună de decembrie în care temperatura medie sî fi scăzut sub -5 Celsius. În luna iunie, 7 din cele 10 temperaturi medii au fost cele mai ridicate de la începutul măsurătorilor înregistrate după 2002. Cea de a doua lună cea mai caldă din istorie a fost iunie 2019, cu o temperatură medie de 15,3°. 

Potrivit Oficiului Federal de Meteorologie și Climatologie MétéoSuisse, temperaturile din ultimii 150 de ani au crescut mai mult în nordul Elveției decât în sudul Alpilor, și s-au dublat rapid în Elveția față de restul lumii, ceea ce rezultă că este țara de pe glob cea mai afectată de încălzirea globală.

Oamenii de știință din întreaga lume încearcă să prezică evoluția încălzirii globale în următorii ani. Se preconizează că acesta va depinde, în principal, de cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră în următoarele decenii.

Se estimează că încălzirea globală va duce la veri secetoase, ploi torențiale, ierni cu mai puțină zăpadă și zile mai călduroase. Este de așteptat ca temperaturile medii să continue să crească cu 0,7 și 3,3 grade față de perioada 1981-2010, în conformitate cu scenariile specialiștilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel