Un diplomat român a fost rănit, ieri, în timpul unui incendiu care a avut loc la sediul Ambasadei României de la Bagdad, a anunţat Ministerul de Interne din Irak. Clădirea ambasadei este localizată în cartierul Karrada din capitala Irakului.
Potrivit ministrului irakian al Afacerilor Externe, Mohammed al-Hakim, acesta a luat legătura cu „un însărcinat cu afaceri din cadrul ambasadei pentru a asigura securitatea personalului ambasadei României, după ce incendiul a fost stins la etajul doi al clădirea ambasadei".
„Incendiul s-a soldat cu rănirea unui diplomat român, care a suferit arsuri minore. Acesta a fost transferat la Medicine City, un complex medical clinic din centrul Bagdadului, pentru tratament“, potrivit declarației ministrului irakian al Afacerilor Externe, Mohammed al-Hakim.
„Diplomatul român este acum în stare bună", se arată în declarație, citează www.xinhuanet.com
"În primul rând vreau să vă spun că incendiul s-a produs la 10,45, în dimineaţa aceasta (n.r. duminică, 1 septembrie). Noi am aflat imediat evident de la cei din misiune. A fost cauzat de explozia unei butelii, a fost un accident mai degrabă paşnic, deci nu vorbim de ceva mai grav de atât. Din nefericire, unul dintre colegi a fost rănit şi a primit îngrijiri medicale, este în afara oricărui pericol, noi am discutat cu dumnealui, am ţinut legătura cum s-a întors de la spital. Are mâinile bandajate, pentru că arsurile sunt la mâini, sunt răni uşoare, dar chiar şi aşa noi i-am rugat pe colegi să ţină în permanenţă legătura cu dumnealui ca să ne asigurăm că starea de sănătate îi este bună"., a declarat Ramona Mănescu, ministru de Externe la Realitatea TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News