Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați să intervină sâmbătă seară în localitatea Vadu.
Potrivit ISU Dobrogea un incendiu a cuprins vegetația uscată. La fața locului a intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Stația Midia.
Alerta a fost dată în jurul orei 19.00, iar incendiul a fost lichidat puțin după miezul nopții. Suprafața arsă este de aproximativ 100 hectare.
De asemenea, tot aseară, în Constanța, în localitatea Mamaia Nord, o rulotă a luat foc.
Rulotă mistuită de flăcări în Mamaia Nord. Pompierii ISU Dobrogea, chemați în ajutor
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați sâmbătă seară (18 februarie 2023) să intervină în Mamaia Nord.
Potrivit ISU Dobrogea un incendiu a cuprins o rulotă aflată pe strada D30. Incendiul a fost anunțat la 112 în jurul orei 19.00.
La fața locului a intervenit Detașamentul Fripis cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și SMURD B.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 20.00 și nu există victime, conform Ziua de Constanța.
Conform ISU Dobrogea a ars rulota în totalitate și material lemnos pe o suprafață de aproximativ 70 mp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News