Incendiu de vegetaţie în România. Patru case şi alte 17 clădiri au fost afectate. Focul s-a răspândit până la cimitirul din Devesel
Incendiul de vegetație uscată care a izbucnit în localitatea Devesel, județul Mehedinți, a fost stins de pompieri în noaptea de luni spre marți. Flăcările au afectat 4 case, 17 anexe gospodărești, cimitirul, dar și o mașină.
Potrivit ISU Mehedinți, incendiul izbucnit la vegetație uscată și extins la gospodării pe raza localității Scăpau, comuna Devesel, a fost lichidat de pompieri în jurul orei 2.00.
Acesta a afectat 4 case de locuit, dintre care una total și 3 parţial, 17 anexe gospodărești din 15 gospodării, un autoturism, 20 de clăi de plante furajere, cimitirul și 2 hectare de litieră.
Conform pompierilor, evaluarea tuturor pagubelor și stabilirea cauzei incendiului vor fi finalizate în cursul zilei de marți de o comisie numită în acest sens.
La acțiunea de stingere a incendiului au participat mai multe echipaje de pompieri, fiind chemați angajații din turele libere pentru a limita propagarea incendiului la gospodării. În sprijin, au fost solicitate și două autospeciale din cadrul ISU Dolj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Rusia amenință Germania. Orice rachetă a lor trasă de ucraineni va fi considerat atac german
Bogdan Bolojan /
17 apr 2025, 17:26
Rusia transmite un nou avertisment dur Germaniei, pe fondul speculațiilor tot mai intense că Berlinul ar putea ceda presiunilor internaționale și ar trimite rachete de croazieră Taurus către Ucraina. Declarația venită de la Moscova lasă puțin loc de interpretări: orice utilizare a acestor rachete împotriva unor ținte ruse va fi interpretată ca o implicare directă a Germaniei în conflictul care devastează Ucraina de mai bine de doi ani.