Incendiu devastator într-un bloc din Italia provocat de jarul de grătar: 12 persoane spitalizate din cauza inhalării de fum

Cristina Iacob |
Data publicării:
 / Foto: Unsplash
/ Foto: Unsplash

Un incendiu declanșat de un grătar în curtea unui bloc din Italia a dus la intoxicația cu fum a 12 persoane, care au fost transportate de urgență la spital.

Un incendiu a izbucnit în curtea unui bloc de apartamente din Concordia sul Secchia, provocând intoxicarea a 12 persoane prin inhalare de fum. Incidentul a avut loc joi, 14 august, în jurul după-amiezii târzii, când polițiștii aflați în patrulare au observat flăcările și au intervenit rapid la fața locului.

Totul a început când un locuitor al blocului a aprins un grătar în curte. Flăcările, însă, au scăpat de sub control, extinzându-se rapid la un gard viu din apropiere. Incendiul a continuat să se propage, distrugând un foișor și afectând grinzile unei pergole din vecinătate.

Alarma a fost dată imediat, pompierii și echipajele de intervenție fiind solicitate să intervină de urgență. Pompierii au reușit să controleze și să stingă flăcările, prevenind astfel extinderea lor la clădirile învecinate. În paralel, echipele medicale de la serviciul de urgență 118 au intervenit pentru a acorda ajutor persoanelor afectate de inhalarea fumului.

Citește și: Poți să faci grătar pe balcon în Germania? Răspuns: Da și nu! Depinde de zonă

Dintre locuitorii blocului, 12 persoane prezentau simptome de intoxicație cu fum și au fost transportate de urgență la spitalul din Mirandola pentru evaluare și tratament. Potrivit medicilor, starea acestora este stabilă, însă vor rămâne sub observație pentru a preveni eventualele complicații.

Autoritățile investighează acum circumstanțele care au dus la producerea incendiului, pentru a stabili dacă au fost respectate toate normele de siguranță privind utilizarea grătarului în zonele rezidențiale. Poliția recomandă locuitorilor să fie extrem de precauți în utilizarea focului deschis și să se asigure că iau toate măsurile necesare pentru a preveni astfel de incidente în viitor.

Într-un alt incident legat de grătar a avut loc la începutul acestui an, când un român din Italia și-a bătut vecinii cu coada de la matură pentru că făceau grătar.

Un cuplu de peruvieni a fost atacat de un vecin român în timp ce se pregăteau să facă un grătar în curtea lor din Ancona. Totul a început când bărbatul peruvian punea carne pe grătar. Vecinul, un român în vârstă de 50 de ani, a dat buzna în curtea lui și a început să-l agreseze verbal și apoi fizic. 

Din relatările victimelor, odată intrat în curte, românul a doborât cu o singură lovitură grătarul, apoi cu o coadă de mătură, a început să-l lovească pe peruvian. 

În încercarea de a-și apăra soțul, soția peruviană în vârstă de 45 de ani a intervenit în conflict, însă situația s-a escaladat atunci când soția atacatorului a sosit și a început o altercație violentă cu femeia. Citește în continuare aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel