Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, elev în cadrul aeroclubului teritorial, ar fi căzut cu parașuta în incinta aerodromului din Târgu Mureș.
„Polițiștii din cadrul Poliției Transporturi Aeriene Mureș s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constat faptul că cele sesizate se confirmă, tânărul fiind transportat de urgență la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmit reprezentanții IPJ Mureș.
În continuare, se fac verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.
Primele informaţii arată că parașuta nu s-a deschis.
Surse din cadrul Aeroclubului Târgu Mureş au confirmat incidentul, însă inițial nu au oferit niciun fel de detalii.
Elevul, parașutist al Aeroclubului „E. Carafoli” Mureș, se afla la al 17-lea salt în cadrul cursului de obținere a licenței, a transmis ulterior Aeroclubul.
Potrivit unui comunicat al aeroclubului, tânărul „a suferit un accident ca urmare a deschiderii defectuoase a parașutei principale, luând contact dur cu solul.”
Se pare că parașuta principală și cea de rezervă s-au încurcat și s-au deschis doar parțial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News