Peste 5.000 de persoane aflate în dificultate au apelat la „Nimeni exclus”, un proiect social născut în urmă cu un an care, datorită stațiilor mobile, ajunge în unele dintre cele mai defavorizate zone din Milano. De altfel, în urma pandemiei, sărăcia a crescut la Milano, chiar și în rândul italienilor, care au ajuns să fie cei mai numeroși din punct de vedere statistic, atunci când vine vorba la a apela la astfel de ajutoare sociale.
Șapte din zece persoane care au cerut ajutor sunt femei. Majoritatea aplică pentru pachetul alimentar, dar sunt și persoane care caută sprijin pentru a obține o locuință socială, pentru a își rezolva problemele cu actele sau pentru a-și găsi un loc de muncă stabil.
Povestea Annei, care câștiga 10 000 euro pe lună și avea și patru angajați. Acum trăiește din mila statului
Anna este o milaneză de 51 de ani, absolventă de studii superioare în domeniul filozofiei, care în câțiva ani a trecut de la o viață confortabilă la a avea sabia lui Damocles deasupra capului.
"Spune-ne povestea ta," i se adresează reporterul italian.
"Păi până de curând nu credeam că voi ajunge într-o astfel de situație... Sunt patroana unei agenții care se ocupă de comunicare. Aveam un birou de presă în domeniul medical, munca nu a lipsit niciodată, a fost bine. Acum zece ani câștigam 10.000 de euro pe lună. Acum am ajuns la doar 600 de euro pe lună", povestește aceasta.
-Ce s-a întâmplat?
„Din cauza pandemiei mi-am pierdut toți clienții, cu excepția unuia și, chiar și după ce urgența sanitară s-a terminat, nu i-am mai recuperat. Înainte aveam și patru angajați, acum a trebuit să-i concediez.
-Cum ai aflat despre proiectul „Nimeni exclus”?
"Am dat peste el întâmplător în timp ce ieșeam din casă, aici, la Giambellino. Înainte de Covid locuiam cu chirie în Corso XXII Marzo, îmi permiteam să plătesc 1.500 de euro chirie pe lună. Apoi, când situația financiară s-a degradat, m-am mutat cu mama mea invalidă într-o locuință socială din via Odazio. Sunt mulți oameni respectabili aici, dar și multe persoane fără adăpost. Mizeria, jafurile și degradarea sunt la ordinea zilei".
Între timp, mama ei a decedat.
„Da, singurul sprijin pe care l-am avut nu mai este: nu mai am părinți, nici soț, nici copii sau frați. Eu sunt propria mea familie. Nu mi-a fost rușine să cer ajutor: eu încă îmi plătesc chiria și facturile. Cer operatorilor o mână de ajutor pentru a-mi putea găsi un loc de muncă", mai spune femeia?
-Cum?
"În primul rând, m-au ajutat să-mi fac un Curriculum Vitae (CV) și să-l trimit oricui ar putea fi interesat de un profil profesional ca al meu. Trebuie să fi trimis deja 200 de aplicări, nu mi-a răspuns nimeni. Sunt dispusă să-mi schimb profesia. sunt disponibilă să fiu și chelneriță sau asistent de vânzări. Orice, atâta timp cât este un contract serios și cu un câștig decent, nu mizerabil," a spus aceasta.
-Și nu ai găsit nimic?
"Nu. Companiile încă preferă să angajeze tineri, pentru că astfel pot avea scutiri de taxe. Deci, dacă o persoană de vârsta mea rămâne fără loc de muncă este complet în afara jocului.”
-Din ce trăiești?
"Din fericire, am economisit niște bani, trag de acolo. Dar nu voi putea să ating vârsta de pensionare doar cu economiile mele”.
-Cum era viața ta înainte de pandemie?
"Trăiam în confort, îmi permiteam chiar și mici luxuri, mergând la restaurante și la cumpărături. Acum vând genți și bijuterii pentru a avea bani," a mai povestit Anna în presa italiană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
