Indonezia. Bilanțul în urma valului tsunami a ajuns la 281 de morţi şi peste 1.000 de răniţi

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Bilanţul în urma unui tsunami care a lovit Indonezia după o erupţie vulcanică a crescut la 281 de morţi şi peste 1.000 de răniţi, a anunţat luni Agenţia naţională de gestionare a catastrofelor, citată de dpa şi AFP.

"Numărul victimelor va continua să crească, la fel şi pagubele", a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Sutopo Purwo Nugroho, precizând că 57 de persoane sunt date dispărute. Precedentul bilanţ indica 222 de morţi.

Sute de clădiri au fost distruse de tsunami, care a lovit coastele meridionale din Sumatra şi extremitatea occidentală a insulei Java sâmbătă în jurul orei locale 21.30 (14.30 GMT). Valul s-a stârnit după erupţia unui vulcan cunoscut sub numele de "copil" al legendarului Krakatoa, Anak Krakatoa.

Potrivit autorităţilor, tsunamiul probabil a fost declanşat de o maree înaltă din cauza fenomenului de Lună Nouă, conjugată cu o alunecare de teren submarină provocată de erupţia lui Anak Kraktoa, mică insulă vulcanică din strâmtoarea Sunda care separă Java şi Sumatra.

Echipe dotate cu excavatoare şi alte echipamente grele încercau luni să degajeze dărâmăturile în căutarea supravieţuitorilor.

Experţii au avertizat împotriva riscului producerii unor noi valuri ucigaşe din cauza activităţii vulcanice, în timp ce autorităţile consideră că bilanţul s-ar putea înrăutăţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel