Inflaţia va rămâne exprimată în două cifre în următoarele 12 luni, în România

Alexandra Curtache |
Data actualizării: | Data publicării:
Inflația din Marea Britanie scade pentru prima dată în aproape un an
Inflația din Marea Britanie scade pentru prima dată în aproape un an

Analiştii CFA România estimează că inflaţia va rămâne exprimată în două cifre în următoarele 12 luni iar valoarea medie a cursului anticipat pentru acelaşi orizont de timp este 5,1121 lei pentru un euro.

Publicitate

"Pe fondul aversiunii la risc declanşată de invazia Rusiei în Ucraina, precum şi al inflaţiei ridicate, indicatorul de încredere macroeconomică al Asociaţiei CFA România şi-a continuat scăderea pentru a şasea lună consecutiv, atingând valori similare cu cele de la începutul pandemiei corona.

Anticipaţiile inflaţioniste au continuat să crească, participanţii estimând că inflaţia va rămâne exprimată în două cifre cel puţin următoarele 12 luni. De asemenea, conform rezultatelor sondajului, există riscul ca yield-urile titlurilor de stat să fie exprimate în două cifre în următoarele 12 luni", a explicat Adrian Codirlaşu, CFA, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Se anticipează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni



În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 77% dintre participanţi anticipează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), nefiind înregistrată nicio opinie de apreciere. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0216 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,1121 lei pentru un euro.

De asemenea, analiştii previzionează o creştere reală a PIB de 3,6% la finalul acestui an şi un deficit bugetar de 6,9% din PIB. Rata inflaţiei ar urma că coboare la 10,97% în orizontul de 12 luni, de la 15,05% în prezent, iar indicele ROBOR va urca la 7,57%.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut la valoarea de 32,9 puncte, situaţie cauzată, în special, de scăderea cu 5 puncte a componentei de anticipaţii, componentă care a înregistrat un declin pentru a opta luna consecutivă.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 11 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

 

Sondajul evaluează şi rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb euro/leu, indicele bursier BET şi condiţiile macroeconomice globale



Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb euro/leu, indicele bursier BET şi condiţiile macroeconomice globale.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 160 de societăţi membre ale CFA Institute. În prezent, Asociaţia CFA România are peste 260 de membri, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel