"În mare, se repetă tabloul din martie, pentru că şi în martie a fost în România, ca în toată Uniunea Europeană, o explozie a preţurilor şi ne aşteptam ca acela să fie vârful şi chiar dacă va fi o creştere în aprilie să fie cam pe acolo. Ei bine, am văzut o explozie nouă în aprilie, 13,76%. Foarte mare! Şi s-a produs o inversare faţă de martie, pentru că în martie, pentru prima dată după un an, preţurile la alimente s-au scumpit mai mult decât preţurile produselor nealimentare şi credeam că începe o nouă serie cu preţuri mai scumpe la alimente decât la produse nealimentare, dar nu s-a întâmplat aşa. Sigur că e un record nou la cartofi. Pâinea, de asemenea, are o scumpire semnificativă, uleiul e în ritmul lui normal, s-a dus foarte sus. Până şi margarina a crescut foarte mult. Deci, creşteri mari şi la produsele alimentare, dar nu generalizate. Merg în continuare creşteri pe 'lebedele negre'. Surpriză la produsele nealimentare! Sigur că pachetul fundamental este compus din combustibili, o creştere foarte mare, energie termică şi gaze, dar revine scumpirea la electricitate în aprilie pe lună, care influenţează scumpirea pe 12 luni. Electricitatea ieşise din ritm. Electricitatea a avut două luni de creştere cu minus şi acum a sărit....O concluzie pe întregul tablou este că energia continuă să alimenteze inflaţia peste tot în lume şi la noi la fel. Spre deosebire de alte ţări care au avans în a transforma criza energetică în tranziţie energetică, noi deocamdată plutim în metafizică, pentru că realitatea este departe de proiecţii. Mai exact, realitatea este mult în urma proiecţiilor", a spus Vasilescu.
La ce ar trebui să ne așteptăm în continuare? BNR răspunde
Întrebat la ce am putea să ne aşteptăm, reprezentantul BNR a răspuns că probabil la "sfârşitul trimestrului II inflaţia va veni ceva mai jos", de asemenea la sfârşitul trimestrului III, dar nu există aşteptări, nici în România şi nici în Uniunea Europeană, ca inflaţia să revină în ţinta de 2% mai devreme de sfârşitul anului 2023.
Adrian Vasilescu a subliniat că "în faţa acestui tablou, Banca Naţională a recurs ieri la o mişcare drastică şi a majorat dobânda de politică monetară".
Potrivit acestuia, scumpirile din energie nu pot fi învinse de nicio politică monetară, dar influenţele acestor preţuri asupra tabloului general "pot fi lovite cu politica monetară".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News