„Marți, 11 iulie 2023, la ora 21:49:54 (ora locală), sudul țării noastre a fost martorul unui eveniment astronomic uimitor- apariția unui meteorit care a explodat, generând un boom sonic. Explozia a fost detectată de către stațiile de monitorizare a infrasunetelor ale INCDFP (IPLOR și BURARI) amplasate în centrul şi nordul României”, transmite INFP, într-o postare pe site-ul instuției.
„În urma analizei formelor de undă înregistrate de cele două stații de infrasunete, s-a observat că valorile maxime ale amplitudinii semnalelor au fost de 0.03 Pa – la IPLOR, respectiv de 0.04 Pa – la BURARI. Semnalele infrasonice înregistrate sunt caracterizate de frecvențe medii înalte, 1,9 Hz la stația IPLOR, respectiv 3,1 HZ, în cazul stației BURARI”, se mai arată în postare.
Potrivit INFP, pe lângă stațiile de infrasunete, semnalele acustice generate de obiectul cosmic au fost înregistrate şi de trei stații ale Rețelei Seismice Naționale – RSN, amplasate la Petroșani și Târgu Jiu.
Un meteorit a luminat puternic cerul României marți seară și i-a alertat pe salvamontiștii din Hunedoara și Gorj, care inițial au crezut că este vorba despre un avion cu probleme tehnice. Aproape de miezul nopții au existat informații că meteoritul s-ar putea să fi căzut în Bulgaria.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News