În contextul semnificaţiei pe care o are data de 24 februarie -Dragobetele - ziua tradiţională a iubirii la români, ANTIP atrage atenţia asupra importanţei protejării de impactul deosebit de dăunător pe care îl are aşa numita metodă de racolare "loverboy".
"Metoda loverboy şi abordarea victimelor prin intermediul internetului, a reţelelor de socializare sunt utilizate din ce în ce mai frecvent ca tehnici şi instrumente pentru contactul iniţial şi ulterior pentru manipularea viitoarelor victime. La primul contact, cele mai multe victime cunoşteau identitatea celui care le aborda (74 % din victime au fost recrutate de către persoane aflate în cercul de cunoştinţe, prieteni, vecini sau chiar rude), în timp ce numai 22 % dintre victime au fost recrutate de către persoane necunoscute. Astfel, există situaţii în care victimele au fost recrutate prin metoda "loverboy", însă, în acelaşi timp, primul contact cu recrutorul a avut loc prin intermediul unei aplicaţii de dating", precizează ANITP.
Cu alte cuvinte, traficanţii analizează situaţia persoanelor din cercul de cunoscuţi, le vizualizează profilelele de socializare, iar atunci când identifică vulnerabilităţi emoţionale, probleme economice, dorinţa de a scăpa cu orice preţ de sub autoritatea părinţilor sau a tutorilor, devin brusc îndrăgostiţi.
""Dragostea" îi cuprinde deodată şi traficantul începe să folosească toate armele seducţiei pentru a-şi convinge victima de sinceritatea sentimentelor sale. Cel mai uşor pentru traficanţi e să-şi demonstreze dragostea online. E cel mai ieftin şi poate încerca cu zeci de fete în acelaşi timp. Pentru victima urmează sute de mesaje cu declaraţii, complimente, inimioare şi pupici. (...) De multe ori, victimele îşi vor răsplăti admiratorii cu fotografii, iar traficantul va fi din ce în ce mai insistent să ceară din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai sexy", avertizează ANITP.
Fetițe între 11 și 14 ani cad victime prădătorilor
De multe ori, adaugă sursa citată, aceste fotografii sau filmuleţe vor fi folosite pentru şantajarea victimei, în special a victimelor minore.
Fetiţele între 11-14 ani au fost cel mai adesea victimele unor astfel de abordări. Pentru ca situaţia să fie în favoarea lor, mulţi traficanţi îşi cer în căsătorie victima. Nu trebuie să ne mire acest fapt, deoarece infractorii sunt conştienţi că urmărirea penală poate fi îngreunată atunci când vorbim de soţi, deoarece codul penal precizează că persoanele au dreptul de a refuza să dea declaraţii atunci când vorbim de membrii familiei. Inclusiv copii victimei pot fi instrument de şantaj pentru a obţine tăcerea, potrivit ANITP.
Alături de Monica, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane derulează anul acesta Campania " Drumul spre libertate"- bazat pe experienţa reală a unei victime a traficului de persoane: https://anitp.mai.gov.ro/drumul-spre-libertate-campanie-nationala-de-prevenire-a-traficului-de-persoane-realizata-in-colaborare-cu-o-victima-a-traficului-de-persoane/
În vederea informării şi prevenirii asupra acestui tip de racolare, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane a desfăşurat în anul 2023, 3.650 de activităţi de prevenire a traficului de persoane în rândul a peste 246.500 de beneficiari - elevi, tineri din centrele de plasament şi altor categorii de persoane vulnerabile.
Totodată, A.N.I.T.P. a desfăşurat o intensă campanie de promovare a mesajelor antitrafic în mediul online, pentru creşterea gradului de informare şi conştientizare a publicului, prin reţelele de socializare Facebook, Instagram, Twitter, LinkedIn, TikTok şi YouTube.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News