Inspecția Judiciară CERE SANCȚIONAREA procurorilor militari care ANCHETEAZĂ dosarul VIOLENȚELOR din 10 august

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Inspecţia Judiciară  face presiuni asupra procurorilor militari. A început acţiunea disciplinară faţă de procurorii Cosneanu Gheorghe, şeful Secţiei Parchetelor Militare din cadrul PÎCCJ , Mihalache Codruţ şi Pîrlog Bogdan Ciprian, de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru modul în care anchetează violențele din 10 august.

Inspecția Judiciară creată de coaliția PSD-ALDE  cere CSM sancționarea procurorilor militari pentru încălcarea legii 303/2004, articolul 99 litera m, referitoare la ”nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.

 În luna  septembrie 2018  doi inspectori de la Inspecția Judiciară au descins în dimineața zilei de vineri la secția Parchetelor Militare din cadrul Pachetului General, solicitând procurorilor tot dosarul penal care vizează violențele comise de jandarmi împotriva manifestanților la mitingul din 10 august, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Inspecției. Verificarea intempestivă a avut loc cu câteva ore înainte de audierea liderului PSD, Liviu Dragnea, în dosarul violențelor din 10 august în calitate de martor., a dezvăluit g4media.ro

Inspecția nu avea nici o competență să verifice o lucrare de urmărire penală în curs. ”Nu au nicio competență. Nu aveau voie să vadă dosarul. Codul de Procedură Penală stabilește clar cine și în ce condiții are acces la lucrările de urmărire penală. Inspecția Judiciară nu are. Au comis infracțiunea prevăzută de art 300 din Codul Penal”, a declarat un expert în drept penal pentru G4Media.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel