Judecătorii au mai stabilit ca ASF să-i plătească Ralucăi Ţintoiu daune morale de 1.000 de euro. Decizia nu este definitivă.
"Admite acţiunea, în parte. Anulează decizia de sancţionare nr. 541/14.04.2017 emisă de pârâtă, actele care au stat la baza emiterii sale, precum şi toate actele subsecvente, inclusiv decizia nr. 1090/04.08.2017 de soluţionare a plângerii prealabile. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 de euro (în lei, la cursul BNR din data efectuării plăţii), cu titlu de daune morale. Respinge petitul având ca obiect restituirea amenzii contravenţionale, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată, azi, 16.10.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei", se arată în decizia CAB.
În aprilie 2017, ASF a amendat NN Pensii cu 1% din capitalul social, respectiv 750.000 de lei, după ce compania a transmis clienţilor o scrisoare prin care îi informa că au existat discuţii în spaţiul public cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a Pilonului II de pensii.
Liviu Dragnea solicita ca NN Pensii să fie sancţionată "extrem de dur".
De asemenea, a fost decisă sancţionarea cu retragerea autorizaţiei directorului general, Raluca Ţintoiu, precum şi cu o amendă contravenţională de 100.000 de lei.
Pe 12 aprilie 2017, NN Pensii a transmis o scrisoare clienţilor prin care îi informa că au existat discuţii în spaţiul public cu privire la o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le-a recomandat să urmărească permanent ce se întâmplă cu pensia lor.
În replică, ministrul Finanţelor de atunci, Viorel Ştefan, declara că informaţia privind intenţia guvernanţilor de a naţionaliza Pilonul II de pensii nu are "niciun temei" şi a spus că nu există "nicio raţiune, politică, economică, financiară, bugetară' care să determine o astfel de decizie.
La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, spunea că "scandalul" generat de scrisoarea companiei NN este de fapt "un fake" pornit de la preşedintele ASF Mişu Negriţoiu, iar Guvernul României ar trebui să ceară explicaţii de la Ambasada Olandei şi de la conducerea ING din această ţară.
De asemenea,
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News