Localnicii sunt atenţi, dar trăiesc într-un mod mai relaxat. Oricine ajunge pe insulă trebuie să facă un test rapid.
Maria Lazaraki a fost una dintre primele persoane vaccinate de pe insulă. Restaurantul familiei sale rămâne închis, dar femeia de 90 de ani adoră să gătească pentru nepoţii ei. „Am fost vaccinată. Mi s-a administrat prima doză şi 15 zile mai târziu, a doua doză. Toată populaţia s-a vaccinat, oameni de la 20 la 94 de ani. Bineînţeles că sunt bătrână, mi-am trăit viaţa, dar din fericire virusul nu ajunge la insula noastră. Înainte de pandemie, aveam mulţi turişti. Sperăm că se vor întoarce”.
Pescarul Michalis Matsos a suferit daune financiare semnificative din cauza pandemiei. El speră că situaţia se va îmbunătăţi în următoarele luni, potrivit Euronews, titrează Mediafax.
Insula din Grecia liberă de Covid
În ceea ce priveşte venirea verii, Kastellorizo susţine propunerea guvernului grec de eliberare a unui certificat de vaccinare.
„Vaccinarea ne-a ajutat psihic, ne simţim mult mai bine”, spune viceprimarul insulei, Stratos Amigdalos. „Până acum am avut o stare de anxietate, am simţit frică şi nesiguranţă. Nu am putut face faţă unui număr mare de cazuri COVID-19. Cred că lucrurile se vor îmbunătăţi. Suntem, de asemenea, pentru certificatului de vaccinare. Mulţi dintre locuitorii noştri l-au obţinut. Pentru locuri mici precum Kastellorizo, este important să ştim că turistul care vine a fost vaccinat”.
Kastellorizo este o insulă din sud-estul Greciei, cu 500 de locuitori. Cea mai estică insulă a Greciei se află la aproximativ 2 kilometri de coasta de sud a Turciei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News