Întâlnire de gradul zero la Kabul. Șeful CIA s-a întâlnit cu liderul talibanilor. În munți rezistența luptă cu talibanii

Eduard Pascu |
Data publicării:

Directorul CIA, William Burns, a avut luni o întâlnire confidenţială la Kabul cu cofondatorul mişcării talibane Abdul Ghani Baradar, scrie publicaţia The Washington Post, citată de AFP, aceasta fiind întâlnirea la cel mai înalt nivel între SUA şi regimul fundamentalist după ce acesta din urmă a preluat puterea în Afganistan săptămâna trecută.

Decizia preşedintelui american Joe Biden de a-l trimite la Kabul pe William Burns, adesea descris drept unul dintre cei mai versaţi diplomaţi ai SUA, ilustrează gravitatea crizei pentru adminstraţia de la Washington, confruntată cu evacuări precipitate a mii de americani şi afgani din capitala afgană, precizează Agerpres.

Mollahul Abdul Ghani Baradar, care conduce biroul politic al talibanilor din Qatar, este noul lider al regimului care a preluat puterea la Kabul.

The Washington Post nu a dezvăluit conţinutul discuţiilor dintre liderul taliban şi directorul CIA, dar probabil ele s-au axat pe termenul de realizare a evacuărilor de pe aeroportul din Kabul, unde mii de afgani, speriaţi de revenirea islamiştilor la conducerea ţării, sunt în continuare adunaţi în speranţa că se vor putea urca într-un avion pentru a pleca în străinătate.

Oficial, talibanii au transmis luni că nu vor accepta continuarea acestor operaţiuni dincolo de data de 31 august, termenul anunţat de Washington pentru încheierea retragerii militare americane din Afganistan. În acest timp, SUA îşi intensifică eforturile pentru a evacua cât mai multe persoane din Kabul, de pe 14 august şi până luni armata americană evacuând peste 37.000 de persoane.

Potrivit unui responsabil al Casei Albe, începând de luni dimineaţă avioanele americane şi ale altor state partenere au evacuat circa 21.600 de oameni de la Kabul. 

În tot acest timp, în valea Panjshir, se dau lupte grele între talibani și facțiuni din Forțele Armate afgane care nu s-au predat. Rezistența din munți este condusă de fostul vicepreşedinte, Amrullah Saleh.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel