În urmă cu câteva luni suna telefonul, iar la celălalt capăt al firului o doamnă îmi spune că este strănepoata fostului prim ministru al României, din 1918, Alexandru Marghiloman. De atunci am vorbit la telefon de foarte multe ori, ne-am și întâlnit, iar discuțiile cu domnia sa au fost o adevărată încântare. Irina Vlăduca-Marghiloman a plecat din România împreună cu familia în 1970, s-a întors în țară în 2007, și de atunci luptă pentru ca opinia publică să afle adevărul despre omul politic al lui Alexandru Marghiloman.
Una dintre nelămurile doamnei Marghiloman este de ce nu se vorbește în România despre liderul politic Marghiloman. Am încercat să-i explic că abia se vorbește, de ceva vreme, despre Iuliu Maniu și Ionel Brătianu, și asta pentru că este anul Centenarului, nu din alt motiv. Despre ei, parcă ne-au mai trecut pe la urechi câteva informații, mai ales venite din presă. Despre Marghiloman însă tăcere. Nu iau în discuție despre cât de cunoscut este Marghiloman printre demnitarii de astăzi ai României, sau printre oamenii de rând. Nu m-aș risca nicidecum cu o astfel de întrebare. Cum n-aș avea curaj să o întreb pe doamna prim ministru Viorica Dăncilă ce știe despre această perioadă a istoriei României Mari sau cine a fost prim ministru pe data de 27 martie 1918, sau cine a fost Alexandru Marghiloman?
Probabil că mulți ar spune și acum că a fost trădător de țară, așa cum l-au făcut comuniștii, un epitet folosit și înainte de 44, din simplul motiv că era un antibolșevic convins. Nu-i iubea pe comuniști, se temea de Rusia, trecând drept germanofil. Din păcate, persistă această percepție și în ziua de astăzi. Doamna Marghiloman mi-a dezvăluit faptul că Alexandru Marghiloman își scria însemnările zilnice în limba franceză, deși cunoștea și limba germană.
Alexandru Marghiloman notează, în limba română, cum a trăit la Chișinău ziua Unirii cu Basarabia:
„Cum urcăm scările, în mijlocul unei emoții de nedescris, ni se anunță că prin 86 de voturi, Unirea a fost votată. Vreau să felicit pe Stere. O criză de lacrimi îi aruncă în brațele mele, generalii se îmbrățisează cu deputații, Harjeu cu ochii umezi îmi spune că nu va uita niciodată că i-am permis să trăiască alături de mine această oră de neuitat. (...) Să ne înclinăm în fața geniului rasei noastre care a permis poporului Basarabiei să-și păstreze vie, prin veacuri, scânteia care la prima suflare a libertății a aprins inimile lor și să salutăm adânc acești oameni ( arâtând pe cei de la guvern) care fără preocupări egoiste, putând să rămână conducătorii unui Stat, au voit mai bine să fie servitorii unei națiuni”.
Cuvinte înălțătoare, sincere, o dovadă peste timp a iubiri de țară și a patriotismului liderilor politici ai Basarabiei și ai Țării mamă.
De altfel, Alexandru Marghiloman a făcut ceea ce puțini oameni politici ar fi făcut, și-a sacrificat cariera politică și și-a asumat o mare responsabilitate preluând conducerea guvernului într-o perioadă extrem de dificilă .
Când Consiliul de miniştri şi Parlamentul au fost nevoite să se retragă la Iaşi, în noiembrie 1916, în timpul ocupației germane, Alexandru Marghiloman a fost printre puținii oficiali care a rămas la București. Începutul anului 1917 a fost cât se poate de dificil pentru România, în condițiile în care Rusia a iești din război după ajungerea bolșevicilor la putere.
În acel moment, Ionel Brătianu a demisionat, nedorind să încheie un armistițiu rușinos cu Puterile Centrale, urmându-i generalul Averescu, și mai apoi Marghiloman, care şi-a asumat responsabilitatea încheierii unei păci separate.
Nicolae Peneș este unul dintre istoricii care susțin că acest lucru a “salvat ţara noastră de la ocuparea totală a teritoriului său”.
Pe 5 martie 1918, Marghiloman a format un Consiliu de miniştri de sacrificiu, iar pe 24 aprilie 1918, a încheiat Pacea de la Bucureşti. Termenii erau umilitori, dar mai ales devastatori pentru România, însă istoricul Peneș consideră că astfel România a căpătat timp pentru un moment favorabil țării, ceea ce s-a și întâmplat.
De ce nu s-a restabilit adevărul după 89? Cine nu a avut interes să cunoaștem istoria adevărată? Ce fac profesorii de istorie, miniștrii Educației? Întrebări la care mai ales tinerii ar trebui să capete un răspuns.
Alexandru Marghiloman:
„Mă duc, oricând s-o încheia viaţa mea, cu conştiinţa mea în pace. Am greşit poate mai des decât socotesc, dar gândul mi-a fost totdeauna curat şi mi-am iubit ţara (...). Eu am intrat în politică bogat şi ies sărac, dar cu mâinile curate”, au fost ultimele cuvinte scrise de Marghiloman în însemnările sale politice. ( sursa- adevarul.ro)
„Omul şi-a servit patria şi tronul sub doi regi, cu credinţa unui câine, omul care prin sine însuşi s-a ridicat la cea mai înaltă culme a valorilor patriotice, a sfârşit prin a primi în inima care a bătut acolo unde era România, săgeata epitetului de trădător”, scria „Acţiunea Buzăului” la 25 octombrie 1936. ( sursa- adevarul.ro)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
