ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI. Semnificații, obiceiuri și tradiții pentru spor și sănătate

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare importantă în calendarul ortodox și un eveniment special din viaţa pământească a Mântuitorului, un mare praznic împărătesc şi una din cele mai vechi sărbători religioase creştine.

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI. În ziua de 2 februarie se spune că Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria şi Iosif pentru împlinirea învăţăturii Vechiului Testament. Este tradiția conform căreia la 40 de zile de la naștere orice prim născut de parte bărbătească să fie închinat lui Dumnezeu. Se aduce ca jertfă o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, moment în care se făcea şi curăţirea mamei. În templu Iosif şi Maria se întâlnesc cu dreptul Simeon și prorocița Ana.

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI. Semnificația pentru Întâmpinarea Domnului este împlinirea Legii ce prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie dus la Templu unde să fie afierosit lui Dumnezeu, în a 40-a zi de la naștere. 

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI. Potrivit Tradiției, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă. În momentul în care a ajuns la textul „Iată Fecioară va lua în pântece și va naște fiu", a înlocuit termenul „fecioară" cu „femeie". Pentru necredința sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară (Luca 2, 25-26).

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI. Simeon, om al rugăciunii, reprezintă așteptarea împlinirii profețiilor. În momentul în care acesta Îl ia în brațe pe Hristos, rostește: „Acum slobozește (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău, Israel" (Luca 2, 29-32).

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI. Simeon cere a fi eliberat nu pentru că era plictisit sau obosit, ci pentru că era împlinit. Din cântările specifice acestei sărbători aflăm că el pleacă spre a vesti și morților că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat.

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI. Prorocița Ana simbolizează Legea și Proorocii, cele care se vor împlini în persoană lui Hristos.

 

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI. Obiceiurile şi tradiţii pentru 2 februarie

 

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI. Pe 2 februarie, obiceiul spune că de Întâmpinarea Domnului preotul însemnează cu semnul sfintei cruci pe mamă şi pe prunc, după care citeşte cele cinci molifte din Aghiazmatar. În tradiția populară este Ziua Ursului sau Stretenia.

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI. Se spune că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald. Stretenie este un cuvântul preluat din scrierile liturgice slavone, cu sensul de "întâlnire" sau "întâmpinare". Stretenia reprezintă o divinitate meteorologică feminină.

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI. În această zi, de Întâmpinarea Domnului, a Streteniei sau Ziua Ursului, se mai spune că „se strâmbă pârtia", adică începe să se topească zăpada. Pe 2 februarie în credinţa populară se marchează „Martinii de iarnă". Atunci ursul are pe lângă rolul de tămăduitor, aducător de noroc, belşug şi fertilitate şi pe cel de prezicător al vremii.

ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI. Dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind, astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni, iar dacă cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel