Potrivit CFR SA, circulația feroviară se desfășoară sâmbătă în condiții speciale pe anumite intervale de stații de pe raza Regionalei CF Brașov, unde se intervine pentru remedierea deranjamentelor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact.
În cursul nopții, pe raza regionalelor Timișoara, Iași, Brașov și Craiova, din cauza rafalelor puternice de vânt, zeci de arbori s-au prăbușit pe firul de contact, provocând deranjamente grave la sistemul de alimentare cu energie electrică.
„Personalul feroviar a intervenit încă din cursul nopții pentru remedierea deranjamentelor, interval orar în care mai multe trenuri au fost oprite temporar, în stațiile de pe traseu, până la finalizarea intervențiilor”, a transmis compania.
De asemenea, CFR SA anunță că sâmbătă pe relația Răstolița-Deda Bistra se circulă în continuare cu tracțiune diesel, până la finalizarea intervențiilor cu drezina pantograf.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News