Sistemul de manipulare a bagajelor din terminalul 4 al aeroportului Paris-Orly a fost defect, joi, 3 august, provocând întârzieri la plecare, în plină perioadă de vacanță de vară. Această defecțiune, sesizată la demararea operațiunilor dimineața devreme nu a fost identificata și, prin urmare, reparată.
„Aproximativ 10.000 de pasageri” care călătoresc pe 40 de zboruri sunt afectați, potrivit managerului aeroportului, Groupe ADP, care a vorbit despre o „defecțiune fără precedent” și a dat asigurări că echipele tehnice muncesc din greu, relatează capital.fr.
„Întrerupere au fost la sistemul de manipulare a bagajelor la Orly 4”, a explicat managerul într-un mesaj pe Twitter, precizând că celelalte terminale din Orly nu au fost afectate.
Terminalul 4 acceptă companii care deservesc țări străine. Dintre „toate zborurile care pleacă de pe Terminalul 4 din această dimineață, multe au întârzieri semnificative, de o oră sau mai mult”, a explicat o sursă din aeroport. „Toate bagajele nu sunt procesate atât de repede pe cât ar trebui, deoarece marea majoritate sunt procesate manual”, a adăugat ea. În consecință, „se depozitează o mulțime de bagaje, cu pasagerii care pleacă fără ele”.
O bandă de bagaje nu ar trebuie să blocheze un aeroport francez de importanța Orly
Avioanele de la Air Caraïbes și French Bee au fost nevoite să decoleze, joi, 3 august, fără bagaje de cală, a declarat Marc Rochet, liderul acestor companii, referindu-se la o „situație critică”. În ceea ce privește bagajele lăsate la Orly, „vom fi nevoiți să le redirecționăm în 24 de ore, iar deja ne cerem scuze clienților noștri”, a adăugat Rochet.
Chiar dacă toate echipele disponibile sunt mobilizate pentru a înlătura problema și a minimiza perturbările, „o bandă defectă de bagaje nu ar trebuie să blocheze un aeroport francez de importanța Orly”, a mai spus el.
Potrivit managerului ADP, „au fost puse în aplicare soluții privind transferul pe Orly 1, 2 și 3”. „Unele zboruri pot fi transferate și către aeroportul Paris-Charles-de-Gaulle” la nord de Capitală, potrivit managerului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News