Daniela Ploia, una dintre cele mai frumoase și mai apreciate cântărețe de muzică populară din țara noastră,din zona Banatului, a petrecut sărbătorile de iarnă alături de românii din Paris, Franța. Artista le-a cântat românilor plecați dincolo de granițele țării pentru a le aduce mai aproape un strop de România.
Frumoasa interpretă populară a declarat, pentru Știri Diaspora, că sărbătorile din acest an au marcat-o și a fost impresionată de dorul și durerea românilor plecați de pe meleagurile natale, dor ce i-a mistuit mai ales în acest greu încercat an 2020.
„Am avut bucuria să cant românilor din Franța ,atât de Crăciun cât și de Revelion. Am văzut românașii noștri tare triști. Au plâns la miezul nopții, m-a cuprins fiorul. Dumnezeu să-i întărească! “, ne-a declarat Daniela Ploia.
„Pandemia și-a pus amprenta. A reușit să întristeze românii!“
Cel mai mult, spune ea, a fost durerea interzicerii revederii în acest an.
„Mai mult s-au întristat, pentru că le era dor de familiile lor. Erau nostalgici. Asta m-a marcat... Străinătatea-i grea, dar această oprire de a-i revedea pe cei dragi ai lor de sărbători i-a traumatizat. Am rămas cu sufletul trist la ei.
Pandemia și-a pus amprenta. A reușit să întristeze românii! S-au distrat, dar la miez de noapte, toți plângeau pe telefoane cu cei dragi din țară. Am plâns și eu cu ei...“, a declarat artista, în exclusivitate, pentru Știri Diaspora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News