Ștefania Vasile s-a născut în România, în minunata Dobroge, sărutată de cursul Dunării și mângâiată de valurile Mării Negre deopotrivă. Viața și-a urmat cursul, iar cei trei copii au crescut. Dar odată cu ei au crescut și nevoile. Așa că din dorința de a le oferi totul, Ștefania a decis să ia calea străinătății. „Doar o dată“, așa cum mulți români au spus la început. Doar că acel „o dată“ s-a repetat. Încă o dată și încă o dată...
Copiii, care între timp au crescut, și-au făcut rostul lor. Acum are trei copii și cinci nepoți care îi umplu sufletul. Însă „acasă“ nu a mai fost „acasă“ niciodată pentru Ștefania...
A lucrat în Spania, apoi a venit în Italia, unde acum este badantă, rol pe care și-l asumă cu multă responsabilitate și multă mândrie. Pentru că, spune ea, este una dintre cele mai nobile meserii: Să ai grijă de ce are mai prețios un popor: părinții săi, cei care au clădit lumea de azi.
„Sunt mereu cu zâmbetul pe buze, chiar dacă sufletul în mine plânge“
„Îmi place veselia, omenia, iubesc oamenii și sunt mereu cu zâmbetul pe buze, chiar dacă sufletul în mine plânge! Defect profesional aș spune! Câte dintre voi nu faceți la fel în față bătrânicilor, sa le ridicați moralul?! Eu asta sunt și nu mi-e rușine cu mine, dar nici cu alții care își trăiesc viața așa cum cred de cuviință!“, spune Ștefania Vasile.
În urmă cu o lună, ea a publicat prima carte de poezii unde a așternut doar câteva din sutele de versuri pe care le-a strâns, cu pricepere, talent și migală de-a lungul anilor. „Viața într-o Poezie. Lacrima mamei“ este primul volum care a văzut lumina tiparului și care a fost așteptat și primit cu entuziasm de toți cei care o cunosc pe românca, poeta, badanta Ștefania Vasile.
1. În primul rând, de ce o româncă cu atât de mult talent își duce traiul peste hotare, ca îngrijitoare?
Pentru că a fost singura posibilitate de a-mi câștiga existența, când viața mi-a dat o palmă! Și de ce nu, a fost de departe posibilitatea ca eu să reușesc să scot la lumină pasiunea mea pentru scris!
„Să îngrijesc o persoană care are nevoie de asistență, este cea mai nobilă meserie pentru mine!“
2. Cum ați ajuns în Italia și de cât timp lucrați ca îngrijitoare?
A trebuit să mă descurc într-un fel... și cum la noi, după vârsta de 40 de ani nu te mai angajează nimeni, a trebuit să emigrez! Nu am lucrat numai ca îngrijitor în Italia! Am lucrat la un hotel în Madrid (Spania) aproape un an (pentru că vorbesc cinci limbi străine) în timp ce îmi ajutam fata care tocmai născuse al doilea copil acolo!
Pe urmă a trebuit să mă întorc în Italia, pentru că munca de îngrijitor îmi oferă timp să fac ceea ce îmi place: să scriu! Lucrez ca îngrijitor de trei ani, și vă spun cu mâna pe inimă că deși aș putea face altceva, să îngrijesc o persoană care are nevoie de asistență, este cea mai nobilă meserie pentru mine! O fac cu tot sufletul, niciodată nu îmi va fi rușine să spun ceea ce fac, și primesc rezultate bune la rândul meu! Dacă aș spune că sunt inginer de rușine că sunt badantă, atunci ar fi trebuit să mă fac inginer, nu?!
3. În România, ce ocupație aveați înainte?
Făceam de toate!
Mai întâi de toate am fost mamă și soție! Am trei copii care îmi ocupau tot timpul, pe urmă soțul, gospodăria pe care am ținut-o mereu în mână!
Am lucrat vânzătoare, coafeză, am lucrat si la o fabrică de confecții, la curățenie...până au crescut copiii și și-au luat zborul! Acum îi ajut cum pot din puținul meu!
„Acest dor pe care îl voi purta mereu în suflet mă inspiră să scriu, ca să mă răcoresc!“
4. Majoritatea poeziilor dumneavoastră sunt despre tradițiile și locurile din România și despre părinți. Ce anume vă inspiră și ce simțiți atunci când scrieți?
Offf, păi durere mai mare ca depărtarea și dorul nu există! Am iubit țara mea de când mă știu, cu tradițiile ei, cu peisajele ei, iar pe părinți... cine nu îi iubește?! Cui nu-i lipsesc părinții îndepărtați sau trecuți în neființă?! Acest dor pe care îl voi purta mereu în suflet mă inspiră să scriu, ca să mă răcoresc! Mă mai inspir din viața cotidiană, sau de multe ori văd și aud povești sau chiar primesc mesaje de la oameni, care îmi cer să scriu despre durerea lor!
Așa mă descarc și reușesc să merg mai departe, prin scris!
5. Ce este scrisul pentru dumneavoastră? Poate o evadare?
O, da!!! De zeci de ori da!!!
Cum altfel aș putea rezista dorului și suferinței?!
6. Care a fost reacţia familiei după ce a citit prima carte a dumneavoastră?
S-au bucurat, vă dați seama! Mai ales că unele poezii scoteau în evidență dragostea mea pentru ei!
Surorile mele au plâns, prietenele mi-au făcut surprize...în concluzie toți mi-au spus că se mândresc cu mine!
„O mamă care va merge doar spre un apus întunecat, sacrificându-se pentru ca soarele din urma ei să strălucească cu toată puterea!“
7. Acum lucrați la o viitoare carte?
Da! Lucrez la o carte de proză, care se va numi "SOARELE DIN URMA MEA"! Va fi o carte despre sacrificiul făcut de fiecare mamă care pleacă de acasă dintr-un motiv sau altul, lăsând în urmă tot ceea ce îi lumina viața cândva! Acea mamă care va merge doar spre un apus întunecat, sacrificându-se pentru ca soarele din urma ei să strălucească cu toată puterea!... O mamă care preferă să stea departe, printre străini, chinuită, închisă 24 de ore între patru pereți, pentru a susține studiile copiilor, care vor avea un viitor mai bun!
8. Este greu să îmbinaţi munca de zi cu zi cu actul creaţiei?
Nu, deloc! M-am organizat în așa fel încât să am timp de amândouă, iar dacă mă lovește inspirația în momentul în care lucrez, mă ajută tehnologia: înregistrez repede la note pe telefon și după dezvolt ideea! Așa, nici una, nici alta nu au de suferit!
9. Se câștigă bine din publicarea de cărţi? Aveți susținere, finanțare pentru publicarea cărților? Aveţi o editură care vă sponsorizează sau nota o achitaţi dumneavoastră?
Nu am publicat o carte pentru a câștiga bani din asta! Mai mult de jumătate le-am dat degeaba celor care au avut plăcerea să citească poeziile mele! Se poate câștiga însă, dacă vrei! Cartea mea VIAȚA ÎNTR-O POEZIE, volumul LACRIMA MAMEI, a fost o carte mult așteptată și dorită de foarte mulți cititori! Am decis să scot o carte cu editura Stef, o editură din Iași, (căruia îi mulțumesc și pe această cale!) care au răspuns prompt la dorința mea de a avea o prefață binemeritată nu bine plătită, cum mi s-a propus la alte edituri!
Deși sunt membră în mai multe grupuri și asociații ale scriitorilor, și publicată în multe reviste și pe multe site-uri de literatură, nu am un sponsor, și nici o susținere pentru a publica o carte, am plătit eu nota către editură! Așa e la noi! În schimb, pentru antologia în limba italiană în care am fost publicată cu alți cincisprezece poeți internaționali, în urma câștigării concursului LE TUE PAROLE, nu am plătit nimic, ba am fost numită și poet membru al casei de editură COLLANA de la Roma!
Apreciere peste hotare
10. Unde pot fi găsite cărţile dumneavoastră? Câte ați vândut?
Cărțile le-am primit personal, și le-am distribuit în funcție de cerințe! Acum o lună și jumătate am avut 100 de exemplare, din care am rămas cu 18, pe care le voi duce la Madrid, la prietenii de la ASARS (Asociația scriitorilor români din Spania)!
11. Scrieți doar în română sau și în italiană? Dacă scrieți în română, ați tradus și în italiană cărțile dvs?
Asa cum vă spuneam, am scris multe poezii și în italiană, care sunt recitate de o actriță pe un site făcut mie de casa de editură COLLANA de la Roma, și care au fost publicate în antologia LE TUE PAROLE, nr.62, care se găsește pe Amazon.
Cartea de proză la care lucrez, intenționez să o traduc și în italiană, deoarece acțiunea se petrece în mare parte aici, în Italia, și pentru că foarte mulți italieni trebuie să vadă adevărata viață a unei mame care se rupe de al ei tot făcând acest sacrificiu! Pentru că viața de emigrant a unei mame este o viață sacrificată!
Închei cu câteva versuri scrise pentru noi, imigranții, din partea unei mame
COPILE DRAG, MĂ IARTĂ
Copile drag, mă iartă că n-am avut putere
S-atârn pe poarta casei lacăt și lanțuri grele.
Când ai plecat copile ardeam văpăi de foc
Și dac-aveam putere, mutam munții din loc!
Aveam atunci nevoie de tine să rămâi
Să-mi fii reazem la boală, pilon la căpătâi
Să-mi pui capul pe pernă când m-o lăsa puterea
Să nu mă lași slăbită în lupta cu durerea!
N-am vrut să pleci copile în lumea rea, străină
Iar eu s-aștept la poartă poștașul ca să vină...
Eu n-am trimis poștașul când erai mic, la tine
Și n-am plecat în lume...te-am strâns la piept la mine!
Am vrut să mi-accept soarta...dar m-a îngenuncheat
Și nu mai pot copile, de-atâta așteptat!
Cu candela aprinsă mi-am plâns singurătatea
Că n-am avut putere atunci să-ți încui poarta!
Acum pe pat de moarte mărturisesc cu greu
Și-n suflet cu durere, mă plâng lui Dumnezeu,
Mi-e inima pustie și pace n-am deloc
Că n-am putut odată muta munții din loc!
Pe Ștefania Vasile o puteți regăsi și reciti pe pagina Viața într-o Poezie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
