Angajamentul ofițerilor de la Questura di Roma, reînnoit în fiecare zi prin numeroasele activități de prevenire și reprimare a criminalității, continuă să își producă efectele printr-o luptă constantă împotriva așa-numitelor infracțiuni de pradă, relataeză presa italiană.
Român arestat după ce a furat un portofel
Ofițerii Poliției de Stat din districtul 11 San Paolo au fost abordați de o femeie de origine spaniolă, în timpul unui serviciu axat pe prevenirea și combaterea infracțiunilor în general. Aceasta tocmai fusese jefuită de portofelul în care se aflau documentele sale și suma de 150 de euro, în timp ce călătorea cu autobuzul liniei 64.
După ce au primit o descriere a autorului jafului, polițiștii au oprit autobuzul la bordul căruia se afla încă bărbatul descris de victimă. Hoțul, un cetățean român în vârstă de 43 de ani, verificat de polițiști, a fost găsit în posesia portofelului femeii care fusese furat.
La finalul cercetărilor, bărbatul a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Arestul a fost validat de către Parchet, conform presei italiene.
Două italience au fost arestate, iar un bărbat este căutat
Pe de altă parte, polițiștii de la postul de poliție din Appio au arestat două italience în vârstă de 24 și 25 de ani, deoarece erau suspectate în mod serios de comiterea infracțiunilor de furt, primire de bunuri furate și opunere de rezistență la un funcționar public. Polițiștii care se aflau în timpul serviciului, au observat o autoutilitară care, la vederea lor, a încercat în grabă să fugă din parcare.
Însă, după o scurtă urmărire, poliția a reușit să oprească mașina pe o stradă fără ieșire. Bărbatul care conducea autoturismul a reușit să fugă, în timp ce celelalte două persoane, două femei, care au rămas în mașină, au fost prinse și controlate de polițiști. Verificările s-au extins la autoturism și au dus la descoperirea a trei catalizatoare, probabil sustrase din alte autoturisme, a unui fierăstrău electric, o șurubelniță de 25 cm, un ciocan și alte materiale de spargere, precum și a unei unități de comandă a aprinderii autoturismului.
Prin urmare, când polițiștii s-au întors în parcarea de unde provenea totul, au găsit un hatchback cu capota forțată, în interiorul căruia lipsea de fapt catalizatorul. La finalul anchetei, femeile au fost arestate pentru suspiciune gravă de furt, iar materialele găsite au fost confiscate, cu excepția catalizatorului din mașina "canibalizată" din parcare, care a fost restituit proprietarului de drept. Arestul a fost validat.
Român, prins la furat de portofele
În cele din urmă, carabinierii au mai arestat un cetățean român în vârstă de 35 de ani, suspectat de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și de opunere de rezistență și amenințare la adresa unui funcționar public. Bărbatul s-a apropiat în timp ce se plimba pe Via Boccea, de un alt bărbat care se plimba împreună cu fiica sa și i-a furat cu abilitate portofelul din buzunarul de la spate.
Victima, care și-a dat seama imediat de furt, a început să-l urmărească pe bărbat, în timp ce fiica sa a sunat la 112, numărul unic de urgență. Datorită ajutorului altor trecători, românul de 35 de ani a fost prins și predat jandarmilor care au sosit imediat. În urma cercetărilor, s-a constatat că bărbatul se afla și în arest la domiciliu pentru infracțiunea de furt calificat în formă de complicitate, comisă în august 2022.
După finalizarea cercetărilor, bărbatul de naționalitate română a fost închis, iar arestul a fost validat cu aplicarea măsurii de interdicție de a reveni în municipiul Roma și ulterior a fost plasat în arest la domiciliu la locuința sa din Ladispoli pentru infracțiunea comisă în 2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News