Publicitate
Vârful viiturii de pe râul Bega, în zona Balinţ, va fi atins în această seară, iar cota de pericol va fi depăşită cu 20-40 cm, în intervalul orar 20:00 - 22:00, atenţionează Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), într-o postare pe Facebook.
„Pentru a evacua apa care s-a acumulat în spatele digului din cauza scurgerilor de versanţi şi ai afluenţilor mici ai râului Bega se intervine cu mai multe motopompe de mare capacitate ale Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, inclusiv din judeţele limitrofe. Se acţionează pe două sectoare: Făget - Balinţ, Balinţ - Bethausen. Echipele noastre (formate din hidrologi, formaţii de intervenţie, angajaţi ai sistemului hidrotehnic de la Lugoj) sunt pregătite, de asemenea, cu o motopompă din dotare, care poate prelua un debit mare (1.300 mc/h). Se estimează că vârful viiturii de pe râul Bega, în zona Balinţ, va fi atins în această seară. Conform calculelor efectuate de specialiştii noştri, cota de pericol va fi depăşită cu 20 - 40 cm, în intervalul orar 20:00 - 22:00”, avertizează specialiştii ANAR.
Aceştia subliniază că se acţionează pentru înălţarea digului râului Bega în localitatea Răchita intravilan, cu saci cu nisip. Simultan, specialiştii se pregătesc să intervină cu o motopompă de debit mare, aflată în dotarea SGA Timiş, în localitatea Bodo, care să poată evacua apa care s-a acumulat în spatele digului din cauza scurgerilor de pe versanţi şi ai afluenţilor mici ai râului Bega.
Cod roșu de inundații
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de inundaţii, ce vizează râuri din Banat, Transilvania şi Crişana.
Potrivit sursei citate, în intervalul 27 februarie, ora 12:00 - 28 februarie, ora 8:00, va fi Cod roşu de viituri pe râul Bega, sectorul S.H. Făget - S.H. Balinţ (judeţul Timiş). Pe acest segment vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare.
De asemenea, în perioada 27 februarie, ora 12:00 - 28 februarie, ora 16:00, va fi valabil un Cod portocaliu de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna - sector aval S.H. Craidorolţ (judeţul Satu Mare), Bega - bazin amonte S.H. Topolovăţ (judeţul Timiş), Pogăniş - bazin amonte de Acumulare Cadar Duboz şi Bârzava - sector aval S.H. Moniom, Moraviţa - sector aval S.H. Şemlacu Mare (judeţele: Caraş Severin şi Timiş).
Conform hidrologilor, până marţi, la ora 00:00, un Cod galben de viituri vizează următoarele cursuri de apă: Tur - sector aval S.H. Turulung (judeţul Satu Mare), Şieu - afluent al Someşului Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Crasna - sector aval S.H. Craidorolţ (judeţul Satu Mare), Crişul Negru - sector aval S.H. Beiuş (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb - sector aval S.H. Crişcior (judeţele: Hunedoara şi Arad), Niraj - afluent al Mureşului (judeţul Mureş), Bega - bazin amonte S.H. Topolovăţ (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava şi Moraviţa (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News