„Ziua de 1 Decembrie este acel moment din an când ne luăm răgazul de a ne gândi mai mult la importanța identității noastre naționale, la valorile și aspirațiile pe care le împărtășim. 1 Decembrie este însă și prilejul de a mulțumi unor personalități remarcabile, care, prin activitatea lor de zi cu zi, fac România mai bună. Astăzi, îmi revine bucuria de a le onora eforturile depuse și de a le transmite gratitudinea întregii societăți.
Ziua Națională a României marchează respectul pe care îl vom purta mereu unei generații care s-a dedicat trup și suflet împlinirii unui ideal măreț și reprezintă simbolul unității, al sacrificiului și al speranței poporului român”, a spus Klaus Iohannis în timpul ceremoniei de decorare a unor cadre medicale, membri ai corpului didactic și reprezentanți ai societății civile, cu prilejul Zilei Naționale a României.
Șeful statului a amintit de pandemia Covid-19.
„Aceste valori sunt mai actuale ca niciodată și se cuvine ca acum să arătăm recunoștința noastră celor care, prin sacrificiul lor, au grijă de sănătatea și de viața noastră. Sunt aproape doi ani de când cursul normal al existenței noastre cotidiene a fost perturbat dramatic, ca urmare a pandemiei de COVID-19. Se află printre noi oameni care zi de zi au îndurat noi teste de rezistență și de adaptabilitate.
Doar vocația și înzestrările dumneavoastră extraordinare, native sau cultivate, pot explica faptul că, în ciuda riscurilor, a oboselii și a condițiilor extrem de grele, nu v-ați pierdut optimismul că puteți învinge boala și nu ați ezitat în misiunea dumneavoastră fundamentală, aceea de a proteja sănătatea semenilor. Prin dragostea pentru viață și pentru oameni, v-ați avântat mereu în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Echipele de îngrijire critică din care faceți parte s-au aflat alături de români în fiecare zi, luptând pentru salvarea celor în suferință.
Este un efort susținut într-un mediu de lucru dificil, pe care doar oamenii curajoși și devotați pot să-l facă și, de aceea, vă sunt profund recunoscători”, a adăugat președintele Iohannis.
Discursul său a vizat și reprezentanții corpului didactic și ai societății civile.
„În urma acestei pandemii de COVID-19, nu doar sistemul sanitar a avut de suferit, ci și cel de educație. Acțiunile dumneavoastră pentru digitalizarea actului educațional și pentru creșterea echității în școli și universități s-au făcut remarcate încă dinainte de pandemie. Este incontestabil că această criză sanitară a accentuat diferențele de acces la educație de calitate pentru copii și tineri. Impactul economic, social și psihologic al acestei perioade educaționale fără precedent va fi resimțit pentru multă vreme de acum înainte.
Faptul că ați pus vocația și efortul dumneavoastră în slujba interesului copiilor, într-un context atât de complicat, în care sentimentul de autoprotecție s-a activat în mod natural la majoritatea oamenilor, îmi confirmă din nou câtă nevoie este să îi susținem pe cei care văd educația ca pe o chemare, nu ca pe o meserie. Vă numărați printre cei care pun deja bazele României Educate și pentru asta vă mulțumesc! Distincțiile conferite astăzi reprezintă o recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre.
Pandemia de COVID-19 ne afectează pe toți și, oricât am încerca, nu vom reuși să stopăm această criză sanitară fără solidaritate și unitate. Inspirați de exemple ca dumneavoastră, trebuie să acționăm prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție, pentru a recăpăta ceea ce acest virus ne-a răpit și ceea ce ne lipsește cel mai tare în zile ca aceasta: apropierea celor dragi, sentimentul de siguranță, bucuria strângerii de mână și a îmbrățișării”, a încheiat șeful statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News