Klaus Iohannis a sesizat la CCR Legea care permitea desfăşurarea învăţământului online

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Klaus Iohannis a sesizat la CCR Legea care permitea desfăşurarea învăţământului online. Iohannis susţine că Legea este neconstituţională, deoarece a trecut de Camera Deputaţilor fără dezbatere şi vot.

Klaus Iohannis a sesizat la CCR neconstituţionalitatea Legii care permitea desfăşurarea învăţământului online, susținând că este neconstituţională, deoarece a trecut de Camera Deputaţilor fără dezbatere şi vot.

La data de 23 aprilie 2020, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru completarea Legii educației naționale.

„Actul normativ, în forma transmisă la promulgare, completează Legea educației naționale, în vederea creării cadrului normativ în baza căruia activitățile din învățământul preuniversitar și universitar să se poată desfășura și online. Prin modul în care a fost adoptată, însă, legea dedusă controlului de constituționalitate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) și ale art. 75 alin. (1) din Constituție, fiind deturnată voința inițiatorilor, contrar principiului bicameralismului dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale. De asemenea, legea criticată încalcă dispozițiile art. 78 din Constituție referitoare la intrarea în vigoare a legii", se arată în sesizare.

Legea a fost adoptată decizional de Senat pe 15 aprilie, după ce a trecut de Camera Deputaţilor fără dezbatere şi vot.

În sesizarea de neconstituţionalitate depusă la CCR, preşedintele Klaus Iohannis susţine că proiectul de lege a fost modificat în Senat, fără ca deputaţii să analizeze aspecte importante, precum modul de desfăşurare a activităţii educaţionale sau organizarea examenelor de admitere pentru anul universitar 2020-2021, ceea ce contravine Constituţiei.

Astfel, şeful statului afirmă că modificările aduse în Senat încalcă principiul bicameralismului.

Totodată, Klaus Iohannis critică faptul că prevederile legii pot fi puse în aplicare înainte de intrarea sa în vigoare.

Astfel, precum amenzile, şi cursurile online la facultate sau liceu ar putea fi contrare Constituţiei, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel