Iohannis: Acțiuni și discursuri populiste și extremiste tulbură viața societăților noastre

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Președintele Klaus Iohannis avertizează că acțiuni și discursuri populiste și extremiste tulbură viața societăților noastre, iar în fața acestor „acte sordide” este nevoie de vigilență și de respingerea încercărilor de glorificare a regimurilor totalitare.

Într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, Klaus Iohannis a spus că este nevoie de un efort comun pentru a garanta și proteja democrația.

„În vremurile pe care le trăim, acțiuni și discursuri populiste și extremiste tulbură viața societăților noastre. În fața acestor acte sordide, avem obligația să rămânem vigilenți și să respingem energic și ferm orice încercare de glorificare a regimurilor totalitare și de creare de noi mituri sau versiuni istorice menite să vulnerabilizeze sistemul de valori europene. Ne confruntăm cu provocări excepționale, care ne cheamă să acționăm în unitate și solidaritate. Este nevoie de un efort comun pentru a garanta și proteja democrația, statul de drept, drepturile și libertățile fundamentale, precum și demnitatea umană”, a spus președintele.

Potrivit acestuia, pacea și prosperitatea pot fi garantate doar prin cunoașterea adevărului istoric, iar generațiile tinere trebuie să cunoască ororile, represiunile în masă, crimele și suferințele pe care, cu bună știință, le-au provocat regimurile totalitare, sub diferite forme.

„Trecutul nu mai poate fi schimbat, dar viitorul depinde de fiecare dintre noi. Politicienii care refuză din nou să asculte vocea poporului demonstrează că nu au înțeles că victoria împotriva regimurilor totalitare și dictatoriale a fost plătită cu prețul vieții multora care au luptat cu dedicație și curaj pentru libertatea noastră”, a mai spus șeful statului, potrivit Mediafax.

Klaus Iohannis susține că Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat pe 23 august 1939, a însemnat începutul celei mai întunecate perioade din istoria recentă pentru Europa Centrală și de Est, iar amintirea acestui „pact criminal” și a efectelor sale tragice trebuie să educe, să îndrume, să avertizeze și să împiedice încercările de falsificare a istoriei.

„Cunoașterea istoriei este în strânsă legătură cu progresul democratic. Democrația autentică se consolidează, în mod natural, într-o societate care își cunoaște și își asumă istoria. De aceea, condamnarea fermă a fascismului și comunismului nu este o formalitate ori o simplă evocare, ci reprezintă un act necesar pentru protejarea și promovarea principiilor democratice și ale statului de drept”, a explicat Klaus Iohannis.

Președintele a amintit și de actul curajos al Regelui Mihai și eroismul Armatei române, care au reușit, la 23 august 1944, „să redea națiunii demnitatea și țării noastre cursul care a condus-o la victoria aliaților de acum 75 de ani”.

„Cred cu tărie că, în ciuda numeroaselor falsificări și minciuni inventate vreme de aproape jumătate de veac, acest eveniment trebuie să rămână în istorie ca un exemplu remarcabil de viziune, responsabilitate, sacrificiu, unitate și solidaritate”, a precizat președintele.

Iohannis a arătat că, în această perioadă dificilă, când întreaga lume se confruntă cu efectele pandemiei de COVID-19, falsificările realității și cuvintele mincinoase au ucis mii de oameni prin ducerea în derizoriu a evidenței și negarea adevărului.

„În fața unui asemenea comportament întunecat și laș, trebuie să fim vigilenți în a discerne aceste amenințări în continuă schimbare. Să fim fermi și abili în confruntarea cu falsurile și să nu ne arătăm fragili în fața tentativelor de înșelare a semenilor noștri”, a atras atenția președintele României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel