"Klaus Iohannis a semnat vineri, 25 septembrie a.c., decretul privind eliberarea din funcția de procuror-şef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a doamnei Elena-Giorgiana Hosu – demisie," anunță Administrația Prezidențială.
Șefa DIICOT, Giorgiana Hosu a anunțat că demisionează joi, 24 septembrie.
Reamintim că soțul șefei DIICOT Giorgiana Hosu, Dan Hosu, a fost condamnat, joi, de Tribunalul București, la trei ani de închisoare sub supraveghere în Dosarul „Carpatica Asig”, el fiind acuzat de acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea informațiilor nedestinate publicității.
Decizia magistraților Tribunalului București poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare.
Klaus Iohannis transmisese un avertisment public în ultima conferință de presă că va reacționa printr-o decizie rapidă în cazul în care șefa DIICOT nu decide să demisioneze din funcție, în cazul în care soțul acesteia ar primi o condamnare, ceea ce s-a și întâmplat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News