Iohannis, apostrofat de ruda unei paciente internată la Floreasca: "Ştiţi ce mă nemulţumeşte? Umilinţa pe care noi o tolerăm"

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Iohannis, mesaj de solidaritate după atacul terorist de la târgul de Crăciun din Germania: România este alături de Germania
Iohannis, mesaj de solidaritate după atacul terorist de la târgul de Crăciun din Germania: România este alături de Germania

În timp ce era în vizită la Spitalul Floreasca, președintele Klaus Iohannis a fost apostrofat de ruda unei paciente internată în unitatea respectivă. Femeia s-a plâns de condițiile din spital. 

Preşedintele Klaus Iohannis i-a vizitat, marţi, pe răniţii din exploziile de la Crevedia, internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

Cu ocazia vizitei, şeful statului s-a întâlnit şi cu cadrele medicale care lucrează la spital.

"Am vizitat pompierii răniţi care sunt aici în spital. Am întâlnit două categorii de persoane pe care trebuie să recunosc că le admir şi le stimez: pompierii, care au fost la intervenţie, profesionişti, hotărâţi, dăruiţi şi care, din păcate, au fost răniţi în cadrul acestei intervenţii, pe de altă parte, evident, medici, întregul corp medical, care s-a mobilizat incredibil, rapid de tot s-a mobilizat întregul spital, a preluat pacienţii, i-a tratat şi aceste intervenţii foarte rapide cred că putem să spunem că au salvat vieţi şi destine", a afirmat şeful statului, după vizită.

 

El a catalogat spitalul vizitat drept exemplar.

La finalul vizitei, ruda unei paciente internate în spital a reclamat condiţiile de la Spitalul Clinic de Urgenţă.

"Aştept salvarea. Vineri am aflat că mama are cancer şi voi ne certaţi, ne umiliţi şi ne-aţi dat afară din spital. Pentru ce? Ca să aştept să vină Iohannis? Şi mama stă de la 11,00 să aştepte să vină salvarea să o ducă acasă. Nu m-aţi lăsat cu o pereche de pampers să-i aduc să o schimbe. (...) Veniţi pe secţie să vedeţi ce echipă de medici străluciţi sunt la ortopedie, medicii lucrează în condiţii la 40 şi ceva de grade în saloane pentru că nu funcţionează sistemul de ventilaţie. (...) Ştiţi ce mă nemulţumeşte? Umilinţa pe care noi o tolerăm. Ştiţi câţi aparţinători sunt acolo? O grămadă. Suportă în tăcere. (...) În primul rând condiţiile, sistemul de ventilaţie este nefuncţional de multă vreme", a spus între altele femeia.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel