Iohannis, consultări cu Biden: Apel la acţiuni hotărâte pentru eliminarea energiei ca instrument politic de presiune şi şantaj

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni, la invitaţia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la o nouă rundă de consultări în format restrâns cu lideri globali aliaţi şi ai instituţiilor multilaterale, în contextul desfăşurării agresiunii militare nejustificate şi ilegale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, transmis AGERPRES, Klaus Iohannis a menţionat măsurile concrete întreprinse de ţara noastră în sprijinul Ucrainei, cu referire la ajutorul în valoare de peste 3 milioane de euro, constând în donarea de echipament de protecţie, combustibil, alimente, apă şi medicamente.

În acest context, preşedintele Klaus Iohannis a exprimat disponibilitatea ca România să servească în calitate de hub de distribuţie a asistenţei umanitare pentru Ucraina, valorificând poziţia sa de stat vecin, cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, disponibilitate apreciată de liderii prezenţi.

"Preşedintele României a subliniat că la eforturile depuse de ţara noastră se adaugă facilitarea fluxului cetăţenilor ucraineni de la frontieră, precum şi asigurarea tranzitării în siguranţă a unui număr mare de cetăţeni ai altor state şi a membrilor misiunilor diplomatice din Ucraina. Preşedintele Klaus Iohannis a pus accentul, de asemenea, pe necesitatea de a sprijini eforturile Republicii Moldova, atât în ceea ce priveşte gestionarea refugiaţilor ucraineni, cât şi în cazul unei eventuale noi crize energetice. Totodată, în context, preşedintele României a făcut apel la acţiuni hotărâte şi coordonate pentru eliminarea energiei ca instrument politic de presiune şi şantaj", arată Administraţia Prezidenţială.

Iohannis, consultări cu Biden



Preşedintele Iohannis a subliniat, în intervenţia sa, oportunitatea continuării consultărilor în acest format şi importanţa crucială a menţinerii coordonării strânse şi a unităţii aliate şi transatlantice, precum şi cu partenerii care împărtăşesc aceeaşi viziune, în contextul regional cu impact asupra securităţii euroatlantice şi globale şi asupra ordinii internaţionale bazate pe reguli, inclusiv din perspectiva ameninţării utilizării armelor nucleare de către Federaţia Rusă.

Şeful statului a reafirmat sprijinul României pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi pentru dreptul acesteia de a lua propriile decizii de politică externă şi de securitate.

Preşedintele Iohannis a evidenţiat şi impactul amplu al actualei crize asupra situaţiei de securitate pe Flancul Estic al Alianţei, inclusiv la Marea Neagră, precum şi asupra întregului spaţiu euroatlantic.

"Preşedintele României a reiterat faptul că actuala situaţie gravă de securitate regională demonstrează, o dată în plus, necesitatea consolidării, de o manieră coerentă şi unitară, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în mod special la Marea Neagră", menţionează Administraţia Prezidenţială.

Apel la acţiuni hotărâte pentru eliminarea energiei ca instrument politic de presiune şi şantaj



Şeful statului a punctat importanţa accelerării procesului de creare a Grupului de Luptă al NATO în România, ca măsură de a consolida suplimentar postura de descurajare şi apărare a NATO în regiune şi a reluat apelul la trimiterea în ţara noastră de către aliaţi a unui număr suplimentar de trupe şi de capabilităţi.

Conform sursei citate, liderii participanţi la consultări au analizat situaţia gravă de pe teren şi au reiterat măsurile concrete şi ferme de răspuns întreprinse de comunitatea internaţională pentru descurajarea Rusiei, cu referire la pachetele extinse de sancţiuni, precum şi la măsurile care pot fi întreprinse pentru prevenirea escaladării acestor acţiuni, inclusiv având în vedere ameninţarea cu utilizarea armelor nucleare de către preşedintele rus, pe care liderii au condamnat-o.

Accentul a fost pus, în continuare, pe strategia cuprinzătoare şi concretă prin care poate fi sprijinită Ucraina, pe toate dimensiunile, în faţa acestei agresiuni, în vederea asigurării suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale acestui stat şi a restabilirii păcii şi securităţii pe continentul european.

Consultările au continuat linia eforturilor aliate şi transatlantice de coordonare şi vin în completarea discuţiilor în format similar, care au avut loc pe 11 şi 18 februarie.

La discuţiile de luni au mai participat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi, pentru prima dată în acest format, prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel