Iohannis, de Ziua Europei: „Suntem mai puternici când lucrăm împreună“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Sursă foto: presidency.ro
Sursă foto: presidency.ro

Sărbătorirea Zilei Europei, într-un context încă marcat de pandemie, este o bună ocazie pentru a reflecta asupra lecțiilor învățate din experiența ultimului an, dar și un moment potrivit când putem realiza o proiecție asupra viitorului Uniunii, a spus, duminică, președintele Klaus Iohannis.

ohannis a spus că Ziua Europei în această perioadă marcată de pandemie este un prilej de analiză, dar și de reafirmare a principiilor și a obiectivelor de bază ale Uniunii.

„Unitatea și solidaritatea sunt elementele fundamentale ale Declarației enunțate de către Robert Schuman în urmă cu mai bine de 70 de ani. Aceste două valori comune sunt la fel de relevante și astăzi pentru construcția europeană, pentru adaptarea, dezvoltarea și progresul Uniunii Europene. Provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanța proiectului european și a unui răspuns unit și solidar al statelor membre și al instituțiilor europene. Principiile Declarației Schuman inspiră continuu acțiunea europeană. Viziunea de atunci, cu un pronunțat caracter universal, a fost aceea în măsură să asigure depășirea multor momente dificile, prin soluții comune, coordonate, în beneficiul cetățenilor europeni. Testul pe care Uniunea Europeană îl trece în contextul pandemiei este unul fără precedent. Cu toate acestea, reacția europeană la această criză ne-a oferit exact măsura valorii adăugate incontestabile pe care o aduce pentru noi toți Uniunea. Unitatea, coeziunea și solidaritatea constituie, fără îndoială, forța și esența răspunsului nostru”, spune Klaus Iohannis.

Președintele României spune că individual, statele membre nu ar fi găsit la fel de rapid soluțiile pe care țările au reușit să le identificee împreună.

„În acest context, din efortul nostru comun s-a desprins nevoia unei Europe reziliente, sub toate aspectele: politic - prin apărarea democrațiilor noastre și a statului de drept, economic - prin consolidarea lanțurilor de aprovizionare și protejarea comerțului liber, digital sau sanitar. Fără cooperarea la nivelul Uniunii, accesul la tratamente și echipamente medicale, la vaccinuri și la asistența financiară pentru susținerea măsurilor economice și sociale ar fi fost mult mai dificil. În același timp, răspunsul european la încercările ultimei perioade s-a bazat și trebuie să se bazeze în continuare pe respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, pe forța multilateralismului eficient, cu respectarea dreptului internațional. Toate aceste valori, alături de măsuri bine fundamentate în planul acțiunii pragmatice, inclusiv consolidarea alianțelor cu acele state și organizații care împărtășesc valorile noastre democratice și atașamentul pentru dreptul internațional, contribuie la întărirea rezilienței noastre strategice”, a mai spus Klaus Iohannis.

Acesta afirmă că nu este deloc întâmplător faptul că susținerea manifestată de români pentru Uniunea Europeană este una ridicată și a rămas constantă în timp.

„Aceasta demonstrează fără echivoc atașamentul nostru profund pentru familia europeană, pentru valorile și modul de viață european, cu tot ceea ce reprezintă: respectul pentru democrație, statul de drept și libertățile fundamentale, perspectiva prosperității și a securității. Ca parte a profilului său pro-european, România continuă să susțină o Uniune a coeziunii, mai solidară și mai unită, în vremuri de criză, și nu numai. Aceștia sunt pilonii indispensabili pe care clădim viitorul Europei. România a gestionat mai eficient efectele pandemiei prin strânsa cooperare la nivelul Uniunii, astfel am stabilit culoare verzi pentru libera circulație a persoanelor și a mărfurilor, am achiziționat vaccinuri centralizat, am adoptat Planul de relansare economică. Realitatea ne-a evidențiat ceea ce deja știam: suntem mai puternici atunci când lucrăm împreună. Ghidați de valoarea fundamentală a solidarității europene, am oferit asistență atât statelor membre, cât și celor aflate în vecinătatea Uniunii Europene, precum Republica Moldova”, a mai spus Iohannis.

Președintele s-a declarat mândru de faptul că, în această criză, România a fost parte a acestui efort solidar, în condițiile în care țara noastră nu doar că a beneficiat de sprijin, dar și-a asumat, prin acțiune concretă, partea sa de responsabilitate.

„În ciuda dificultăților actuale generate de pandemie, asistăm astăzi, în mod simbolic, la lansarea, la nivel european, a unui nou dialog cu cetățenii Uniunii, în cadrul Conferinței privind viitorul Europei.

Prin această Conferință ne propunem să vedem care sunt așteptările cetățenilor noștri și să găsim împreună soluții pentru a le transforma în realitate. Aspirațiile cetățenilor sunt esențiale pentru edificarea unei Uniuni Europene unite, puternice, pregătite pentru viitor. Lecțiile generate de pandemie, dar și marile transformări, evoluția tehnologică accelerată și eforturile de combatere a schimbărilor climatice vor figura, cu siguranță, printre temele cele mai importante în definirea acțiunii Uniunii pe termen mediu și lung. România susține o abordare în deplin acord cu Declarația de la Sibiu, adoptată la 9 mai 2019. Ceea ce numim cu mândrie „Spiritul de la Sibiu”, care definește contribuția României la construcția europeană, își păstrează deplina relevanță și poate orienta în continuare dezbaterea privind viitorul Europei”, a mai spus Iohannis, de Ziua Europei.

Iohannis a precizat că putem avea garanția că Uniunea Europeană de mâine va rămâne una a rezilienței, a incluziunii și a echității, care să asigure crearea de oportunități egale pentru noi toți.

„Ne dorim ca, la finele acestui exercițiu de reflecție, Uniunea Europeană să fie echipată cu instrumentele necesare creșterii rezilienței sale. În același timp, dorim o Uniune pregătită deplin pentru exercitarea rolului său de pol de prosperitate și stabilitate la nivel regional și global. Răspunsurile trebuie căutate în consolidarea instrumentelor Uniunii, conform competențelor sale, în sfere importante, precum Piața Internă, mai ales în ceea ce privește ridicarea barierelor care afectează încă deplina sa funcționare, în construirea unor sisteme de sănătate europene robuste, dar și în pregătirea societății pentru economia viitorului. În această ecuație, investițiile continue în educație și în formare profesională adaptată pieței muncii vor fi o componentă extrem de importantă. Ne dorim, de asemenea, să vedem o abordare europeană strategică asupra vecinătății și Balcanilor de Vest. Într-adevăr, este necesar ca reziliența Uniunii să fie sprijinită de o vecinătate sigură, stabilă, prosperă, ferm angajată în reforme politice și economice”, a mai afirmat Klaus Iohannis.

El a spus că va urma o perioadă de dialog direct și activ cu cetățenii și, în perspectivă, de acțiune concretă.

„Ne dorim o participare cât mai largă la Conferința privind viitorul Europei și sperăm că românii vor avea o voce puternică în dezbaterea despre cum va arăta Europa în care vor să trăiască ei și generațiile care vor urma. Este momentul să ne amintim de trecut, să reflectăm la provocările actuale, dar și să ne angajăm în construcția viitorului”, a mai spus Iohannis, care a urat „La mulți ani, Europa! La mulți ani, România!”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel