Iohannis, despre incidentele MILITARE: Suntem pregătiți pentru "orice scenariu"

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o serie de precizări, legate de conflictul ruso-ucrainean, precizând că "pentru români nu există niciun motiv de îngrijorare".

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că România este pregătită pentru "orice scenariu, pentru orice măsură" în cazul conflictului ruso-ucrainean, însă a arătat că pledează ca părţile implicate să trateze situaţia cu calm.

"Noi suntem pregătiţi pentru orice scenariu, pentru orice măsură, dar aşa cum şi aliaţii noştri din NATO şi prietenii noştri din UE au afirmat şi noi suntem de aceeaşi părere - am adresat rugămintea părţilor implicate să trateze cu calm incidentul, să meargă spre detensionare şi în acest fel lucrurile pot mult mai uşor să revină la normalitate", a afirmat preşedintele Iohannis, la Ambasada României la Paris, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii româneşti.

Şeful statului a subliniat că nu există niciun motiv de îngrijorare pentru români.

"În acest moment, urmărim în continuare ce se întâmplă şi suntem pregătiţi să reacţionăm proporţional, însă pentru români nu există niciun motiv de îngrijorare", a dat asigurări Iohannis.

El a arătat că a fost informat cu privire la evoluţia conflictului încă de la început şi că poziţia MAE a venit după consultarea cu Preşedinţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel