Iohannis, despre Schengen: „Sunt destul de optimist”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:
Moment crucial pentru aderarea României la Spaţiul Schengen în anul 2023
Moment crucial pentru aderarea României la Spaţiul Schengen în anul 2023

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că în reuniunea Consiliului European au existat discuţii despre Schengen, declarându-se optimist că în 2023 va fi încheiat procesul cu un rezultat pozitiv pentru România şi Bulgaria.

„Sunt destul de optimist ca în cursul anului 2023 să fie încheiat procesul cu un rezultat pozitiv pentru România şi Bulgaria”, a spus şeful statului, după reuniunea Consiliului European. 

Președintele a spus că au fost făcuți pași importanți în direcția bună, dar că sunt probleme care trebuiesc rezolvate, iar în 2023 procesul va fi încheiat cu rezultate pozitive pentru România și Bulgaria.

Iohannis a amintit de rezultatele României ca țară aflată în prima linie în contextul războiului din Ucraina, precum și de faptul că prin România au fost transportate cea mai mare parte a bunurilor ucrainene spre piețele lumii. „Asteptăm semne de solidaritate din partea UE”, a spus președintele, o confirmare fiind premirea în Schengen, „și nu am fost contrazis de nimeni”.

Pe de altă parte, președintele a spus că nu a fost discutat un calendar concret al aderării.

 

Iohannis: În momentul în care votul austriac şi cel olandez primesc o clarificare, aderarea la Schengen va fi în Consiliul JAI

 

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat, joi, convins că, în momentul în care votul austriac şi cel olandez primesc o clarificare, aderarea la Schengen va fi imediat pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne.

Şeful statului a avut miercuri şi joi, în marja reuniunii Consiliului European, întrevederi cu lideri europeni, inclusiv cu premierul suedez, Ulf Kristersson. Suedia urmează să preia de la 1 ianuarie preşedinţia rotativă a Uniunii Europene.

„Am avut o discuţie cu premierul suedez, i-am prezentat problema, a înţeles-o foarte bine, fusese 'briefat' în speţă, cum se spune, în limbaj specializat. Sigur că nu şi-a luat un angajament ferm într-o discuţie care a fost o primă discuţie exploratorie, dar eu sunt convins că în momentul în care cele două chestiuni, votul austriac şi votul olandez, primesc o clarificare, chestiunea va fi imediat pe Consiliul JAI. Repet, nu are nimeni, şi asta o spun ferm, interesul ca această problemă să se transforme încă o dată în ceva negativ pentru Uniune. Este o perioadă foarte complicată, avem foarte multe crize, Uniunea Europeană nu are nevoie de încă un eşec, fiindcă asta a fost. Eu i-am spus sincopă. Uniunea Europeană are nevoie de reuşite, de rezultate pozitive”, a spus preşedintele Iohannis, în marja reuniunii Consiliului European, întrebat dacă există certitudinea că Suedia va introduce subiectul Schengen pe ordinea de zi a Consiliului JAI din martie.

El a arătat că nu s-a discutat despre un calendar concret.

Şeful statului a mai arătat că nu a discutat cu cancelarul austriac, Karl Nehammer, despre problema ambasadorilor, în contextul rechemării în ţară a ambasadorului României în Austria, Emil Hurezeanu.

„Asta este o chestiune care se va reglementa de la sine, la nivel de MAE. Nu, nu am niciun moment impresia că se va contura o criză diplomatică sau aşa ceva. Nu vom avea aşa ceva”, a mai spus Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel