Publicitate
"Este o onoare și un privilegiu să mă aflu azi în PE, vă mulțumesc pentru invitația de a participa la dezbatere.
UE a fost marcată de provocări multiple care ne-au testat unitatea și coeziunea, de la criza economică și criza refugiaților, până la ascensiunea formațiunilor populiste, a spus președintele. UE puternică nu trebuie realizată în detrimentul unității. Avem nevoie de o UE care nu lasă în urmă nici un stat și nici un cetățean. Idei precum UE cu mai multe viteze sau a cercurilor concentrice nu reprezintă o soluție.
Europa are o singură inimă: o inimă care bate prin noi toți, care ne unește de la est la vest și de la nord la sud, care face ca cetățenii noștri să se definească natural ca europeni.
Sunt încrezător că summitul d la Sibiu va reprezenta un reper în proiecția unei UE mai puternice, mai coezive și mai democratice.
Depinde de puterea, înțelepciunea și voința noastră ca acest obiectiv să devină realitate.
Vorbim de un viitor în care UE își va recâștiga propriii cetățeni prin întărirea sentimentului de securitate. Provocările generate de migrație și securitate sunt de maxim interes. Trebuie să acționăm astfel ca proiectul european să clădească sentimentul de securitate.", a spus per;edinteel Klaus Iohannis
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News