Conform imaginilor publicate de Administrația Prezidențială, Klaus Iohannis discută cu președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden în sala unde se desfășoară reuniunea extraordinară a șefilor de stat și de guvern din țările membre NATO.
Lângă cei doi șefi de stat se află secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, precum și seecretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană.
NATO a aprobat Grupul de luptă care va fi poziționat în România, spunea înaintea reuniunii Klaus Iohannis. El afirma că este „foarte bucuros că s-a decis atât de repede”.
Iohannis, discuție cu Joe Biden la summitul extraordinar al NATO de la Bruxelles
„Avem deja acum, înainte să începem summitul, o veste foarte bună. Probabil ați aflat, conform declarației Secretarului General Jens Stoltenberg, deja NATO a aprobat Grupul de luptă care va fi poziționat în România. Este acel grup de luptă pe care l-am solicitat”, a declarat Klaus Iohannis înaintea reuniunii extraordinare a șefilor de stat și de guvern din țările membre NATO, potrivit Mediafax.
Șeful statului spune că a sperat să se realizeze repede „și s-a realizat”.
„Este acel grup de luptă pentru care Franța va fi națiune-cadru. Sigur, urmează încă negocieri în cadrul NATO pentru a vedea cine mai trimite trupe în acest grup de luptă, dar sunt foarte bucuros că s-a decis atât de repede”, adaugă șeful statului.
Potrivit șefului statului, întărirea Flancului Estic înseamnă „evident” prezență permanentă, dar a pledat pentru consolidarea Flancului Estic al NATO.
„De aceea am insistat pe Grupul de luptă, care este o prezență permanentă. Dar, sigur, față de această prezență permanentă, pe noi ne ajută foarte mult și prezența rotațională, care face ca tot timpul să fie un număr destul de mare de forțe americane în România și acest lucru ne bucură”, afirmă Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News