Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: Am reiterat susţinerea noastră fermă pentru Ucraina

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Klaus Iohannis apel ferm pentru politicieni: „Nu mai e timp pentru certuri politice. Guvernul trebuie să fie format”
Klaus Iohannis apel ferm pentru politicieni: „Nu mai e timp pentru certuri politice. Guvernul trebuie să fie format”

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, cu Volodimir Zelenski.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o întrevedere bilaterală cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în marja Summitului Iniţiativei celor Trei Mări.

"Am avut o discuţie substanţială cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Vilnius, în marja Summitului Iniţiativei celor Trei Mări. Am reiterat susţinerea noastră fermă pentru Ucraina în toate domeniile relevante şi hotărârea noastră de a consolida conectivitatea regională, cooperarea transfrontalieră sustenabilă şi securitatea energetică", a scris Klaus Iohannis, pe platforma X (fostă Twitter).

Preşedintele Iohannis i-a transmis lui Zelenski faptul că unul dintre punctele importante de pe agenda sa, anul trecut, a fost parteneriatul cu Ucraina.

Volodimir Zelenski i-a mulţumit şefului statului român pentru susţinere şi i-a mărturisit că va prezenta, în cadrul întâlnirii, situaţia de pe frontul din ţara sa.

Cei doi au vorbit inclusiv despre tranzitul produselor agricole prin ţara noastră. "Cred că este extrem de important pentru dumneavoastră, pentru Republica Moldova şi pentru ţările care primesc produsele", a răspuns Iohannis, potrivit Agerpres.

Iohannis, la Summitul I3M: Am subliniat importanţa proiectelor de conectare a Flancului estic pe drum şi calea ferată

 

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, joi, la reuniunea Iniţiativei celor Trei Mări, care a avut loc la Vilnius, proiectele de conectare a întregului Flanc estic atât pe drum, cât şi pe cale ferată, legând Marea Neagră de Baltică.

"Tocmai am încheiat principala sesiune a întâlnirii Iniţiativei celor Trei Mări. A fost o sesiune destul de lungă, foarte substanţială. Am discutat teme importante. (...) Temele importante la această Iniţiativă a celor Trei Mări au fost gândite pentru a îmbunătăţi infrastructura de legătură pe axa Nord - Sud în partea noastră a Europei, infrastructura de legătură însemnând drum, cale ferată, dar înseamnă şi conectivitate pe gaz, pe electricitate, pe digital şi aşa mai departe", a afirmat Iohannis.

El a calificat drept "foarte bune" discuţiile, precizând că a reiterat importanţa conectării întregului Flanc estic.

"Este vorba de conectarea întregului Flanc estic atât pe drum, cât şi pe cale ferată. Sunt două proiecte care leagă Marea Neagră de Baltică şi aceste două proiecte pentru noi au o importanţă deosebită", a transmis şeful statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel