Iohannis, în Slovenia: "BRUA, un pas pentru România ca furnizor pentru securitatea energetică în regiune"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, miercuri, importanţa implementării efective a proiectelor demarate la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări care a avut loc anul trecut la Bucureşti şi a indicat că gazoductul BRUA ar putea fi unul dintre paşii prin care România poate deveni furnizor de securitate regională.

"Sunt foarte bucuros că am ajuns la acest Summit aici, în frumosul oraș Ljubljana, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări, ajuns la maturitate, și cred că astăzi și mâine avem foarte multe lucruri concrete de discutat.

Este foarte important să ajungem în faza în care implementăm efectiv proiectele pe care am început să le listăm încă de la Summitul de la București de anul trecut. Este, de asemenea, foarte important că am reușit să avem, împreună cu noi, în afară de cei care au fost de la început în Inițiativa celor Trei Mări, parteneri foarte importanți – Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Germania – și cred că ne apropiem deja de câteva proiecte foarte serioase pentru regiune", a declarat Klaus Iohannis.

Întrebat care sunt pașii concreți pe care îi poate face România pentru a deveni un furnizor de securitate energetică în regiune președintele domnul Klaus Iohannis a spus că:

"Putem să facem foarte mulți pași. Parțial, i-am început deja. Aș menționa doar BRUA, interconectorul care va deschide practic piața pentru rezervele din Marea Neagră. Avem, pe de altă parte, interconectorul cu Bulgaria, interconectorul cu Ungaria, care, de asemenea, sunt foarte importante pentru întreaga regiune. Dar și dezvoltarea energeticii din România contribuie, cu siguranță, la securitatea energetică nu numai a României, ci a întregii regiuni", a mai spus Klaus Iohannis înainte să participe la dineul oficial oferit de Președintele Republicii Slovenia, domnul Borut Pahor, cu ocazia celui de-al patrulea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări.

Președintele Klaus Iohannis a lipsit, astăzi, de la Forumul de Afaceri de la Ljubljana. Mâine va fi prezent la deschiderea lucrărilor Summitului Inițiativei Celor Trei Mări.

Summitul reunește 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră - Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel