"Prioritatea zero a tuturor celor care au responsabilități în statul român, indiferent de funcțiile pe care le ocupă, trebuie să fie protejarea și consolidarea statului de drept.
Solicit Secției de investigare a infracțiunilor din justiție corectitudine maximă, respectarea cu strictețe a legii și clarificarea rapidă a situației în ceea ce privește dosarul deschis pe numele doamnei Laura Codruța Kövesi, conducerea acestei secții având o imensă răspundere în acest sens.
Secția specială pentru anchetarea magistraților nu trebuie sub nicio formă să fie un instrument politic de anchetă și intimidare a magistraților și procurorilor. Am contestat încă de la început înființarea unui astfel de organism, sever criticată și de către Comisia de la Veneția, Comisia Europeană și GRECO, pentru că nu prezintă suficiente garanții de independență în raport cu factorul politic și poate afecta încrederea cetățenilor în justiție.
Majoritatea PSD-ALDE a ignorat cu bună știință toate aceste avertismente, astfel că această secție specială, în acest moment, funcționează. Tot această majoritate, printr-o serie de modificări nocive ale legilor justiției, este direct responsabilă pentru generarea conflictului care există acum în rândul magistraților. PSD-ALDE a construit de la bun început un discurs anti-justiție și a făcut demersuri concrete pentru revocarea din funcție a procurorului-șef al DNA și a procurorului general al României, mai nou, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamând, de asemenea, presiuni și interferențe.
Atenționez majoritatea PSD-ALDE să înceteze să mai facă și alți pași înapoi care să îndepărteze România de parcursul său european, ca stat democratic consolidat. Este imperativ ca PSD-ALDE să pună în aplicare cu celeritate opiniile Raportului Comisiei de la Veneția și recomandările cuprinse în Raportul Comisiei Europene privind MCV, astfel încât independența justiției și lupta anticorupție să nu fie afectate, iar fundația democratică a statului român să nu fie periclitată.
Lupta anticorupție va continua în România, în ciuda oricăror eforturi agresive ale celor care își doresc să controleze justiția și să îngenuncheze statul de drept. Ca Președinte, voi acționa și mai departe pentru menținerea statutului pe care România și l-a câștigat cu mari sacrificii, de țară în care instituțiile sunt puternice, dar sunt puternice prin aplicarea corectă a legii, nu prin abuzuri", a transmis Administrația Prezidențială.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News